Cristi Borcea, încă 24 de ore în SPITAL. Va fi externat VINERI

Medicii de la Spitalul Floreasca au decis ca pacientul Cristi Borcea să mai rămână internat pentru 24 de ore.

07 ian. 2016, 11:14
Cristi Borcea, încă 24 de ore în SPITAL. Va fi externat VINERI

Cristian Borcea va rămâne internat la Cardiologie încă 24 de ore, după ce medicii au decis că nu poate fi externat. Potrivit unor surse din Poliţie, medicii i-au anunţat pe reprezentanţii Arestului Central, unde este încarcerat fostul acţionar al Dinamo, că pacientul nu poate fi externat în cursul zilei de joi.

Astfel, Cristi Borcea va ieşi din spital vineri, în jurul prânzului. Borcea este păzit în permanenţă de poliţişti şi nu are voie să primească vizite. El a fost internat, marţi, pentru un set de analize pe care acesta trebuie să le facă periodic, în urma unei operaţii la inimă.