Cristi Borcea va împleti mături la puşcăria din Slobozia FOTO

DOSAR TRANSFERURI: Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din penitenciar. Au vrut să ispăşească pedeapsa la Poarta Albă, alături de Gigi Becali, însă, nu le-a mers. Cristi Borcea şi fraţii Becali au fost mutaţi, marţi, la închisoarea din Slobozia.
Iulian Tudor
03 apr. 2014, 09:29
Cristi Borcea va împleti mături la puşcăria din Slobozia FOTO

Înainte să afle că vor fi încarceraţi, o parte din „greii fotbalului” au încercat să-şi aranjeze lucrurile, scrie click.ro. Şi-au mutat domiciliul din Bucureşti, respectiv Ilfov, la Constanţa. Credeau că dacă vor ajunge la puşcărie, vor reuşi să-şi ispăşească pedeapsa alături de Gigi Becali, la Poarta Albă, acolo unde condamnaţii beneficiază de regim semideschis.

Citeşte şi Prima noapte a fraţilor Becali şi a lui Cristi Borcea în puşcăria cu regim închis de la Slobozia

Închisoarea în care cei trei au fost mutaţi are regim închis, iar deţinuţii sunt strict supravegheaţi.

Este adevărat că au ajuns unde şi-au dorit. Însă doar pentru o lună, cât a ţinut perioada de carantină. Toţi trei au pedepse mai mari de trei ani, astfel că au fost mutaţi la Penitenciarul Slobozia, care este cu regim închis.

Citeşte şi Giovani Becali face pe mecanicul în puşcărie. Vezi diagnoza făcută dubei care l-a dus la Slobozia

Astfel, ei pot beneficia doar de patru vizite şi de două telefoane pe lună. Nu au drept de muncă în afara inchisorii, nu pot participa la activităţi culturale şi sportive şi nu pot pleca acasă în permisie.

La fel ca toate închisorile din ţară, şi cea de la Slobozia este plină. Deţinuţii stau în cameră câte 7-8, în paturi supraetajate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
L-a vizitat pe Crin Antonescu la muncă și a fost ȘOCAT de ce a văzut sub biroul său: ”Nu o să uit niciodată! Vă pot confirma că e adevărat ce se spune”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde