Cristian Buşoi, validat secretar general interimar al PNL

Cristian Buşoi a fost validat, sâmbătă, de membrii Consiliului Naţional de Coordonare al PNL, în funcţia de secretar general al partidului.
Iulian Tudor
04 mart. 2017, 11:04
Cristian Buşoi, validat secretar general interimar al PNL

Validarea lui Cristian Buşoi a fost făcută cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar cinci voturi ”împotrivă” şi trei abţineri, potrivit news.ro.

Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a afirmat, sâmbătă, în Consiliul Naţional de Coordonare, că, dacă era un Ionel Brătianu acum în PNL s-ar fi văzut, el susţinând că liberalii trebuie să se bazeze pe ceea ce au în partid, nu să aştepte liderul providenţial.

În discursul rostit după validarea sa în funcţia de secretar general al formaţiunii, Buşoi a spus că forţa PNL va reveni din recâştigarea procentelor de încredere ale electoratului şi din organizaţia internă. El a spus că principala sa prioritate este să înceapă să discute cu organizaţiile partidului pentru a discuta soluţiile de recâştigare a încrederii electoratului.

”Dacă exista un Ionel Brătianu în acest moment în PNL s-ar fi văzut. Sunt însă politicieni cu experienţă şi capacitate de organizare în partid şi trebuie să ne bazăm pe ce avem. Să aşteptăm un lider providenţial nu face bine”, a susţinut Cristian Buşoi.

El a arătat că ”PNL are nevoie de mai puţin orgoliu”, iar în spatele liderului partidului trebuie coagulată o echipă care să reunească şi oameni cu experienţă cu oameni cu mai puţină experienţă, oameni care vorbesc mai bine cu oameni care se pricep mai bine la organizare. Buşoi a susţinut că toţi aceştia trebuie să fie oameni din partid, pentru că, deşi dezchiderea spre exterior nu trebuie să lipsească, s-a văzut că soluţiile din exterior nu au fost bune.

Buşoi a afirmat, de asemenea, că ideea parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis este esenţială şi înseamnă şi o mare responsabilitate a PNL de a face opoziţie.

El a subliniat că, dacă PNL pierde alegerile prezidenţiale de peste doi ani, va fi într-o situaţie foarte grea.

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a fost validat, luni, în funcţia de secretar general interimar al partidului, cu majoritate de voturi, de către Biroul Politic Naţional (BPN), după ce contracandidatul său la această funcţie, senatorul Iulian Dumitrescu, şi-a retras candidatura.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că principala misiune a noului secretar general al partidului este găsirea unei modalităţi transparente şi legale de achitare a datoriei de şase milioane de euro pe care o are formaţiunea.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar