Crotone l-a împrumutat pe Cojocaru de la Steaua, ca să-l dea mai departe. Unde a ajuns portarul

Portarul echipei FC Crotone Valentin Cojocaru a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia Frosinone, din Serie B.

25 ian. 2017, 11:08
Crotone l-a împrumutat pe Cojocaru de la Steaua, ca să-l dea mai departe. Unde a ajuns portarul

Crotone îl adusese la începutul sezonului pe Cojocaru sub formă de împrumut pentru un an de la Steaua Bucureşti. Valentin Cojocaru, în vârstă de 21 de ani, nu a jucat niciun meci la echipa aflată pe locul 18 în Serie A.

După disputarea a 22 de etape din liga a doua italiană, Frosinone se află pe locul trei, cu 38 de puncte. Echipele clasate pe primele două locuri (Hellas Verona – 41 de puncte şi Spal – 39 de puncte) vor promova direct în Serie A, în timp ce formaţiile clasate pe poziţiile 3-8 vor juca meciuri de baraj pentru ultimul loc promovabil.