CSU CRAIOVA – STEAUA. Scandal MONSTRU înainte de DERBY. Reghecampf: „Nu ne prezentăm la meci!”

Laurențiu Reghecampf a declarat că Steaua nu va face deplasarea la Drobeta Turnu Severin pentru meciul cu CSU Craiova.

10 feb. 2017, 14:36
CSU CRAIOVA – STEAUA. Scandal MONSTRU înainte de DERBY. Reghecampf: „Nu ne prezentăm la meci!”

CSU Craiova și Steaua se vor întâlni săptămâna viitoare, pe 18 februarie, de la ora 20:00, în etapa a 24-a a Ligii I, însă steliștii amenință că nu se vor prezenta la meciul care ar trebui să se dispute la Drobeta-Turnu Severin.

„Nu vom juca la Severin, vom vedea unde se va juca meciul cu cei de la Craiova. Regulamentul spune cu totul altceva. Trebuie să jucăm pe o rază nu mai mare decât distanța dintre București și Craiova. Nu intru în detalii, nici nu știu dacă au pus la Severin al doilea teren, noi am cerut acest lucru. Am jucat acolo, dar din cauza condițiilor de până acum nu vrem să mai mergem la Severin”, a declarat laurenţiu Reghecampf.

„Este un program făcut de cei de la Ligă, trebuie respectat. În momentul în care depui licența și cea mai importantă prevedere este ca terenul să aibă încălzire, putem discuta dacă e despre ora jocului, dat fiind temperaturile scăzute. Dar normal că intrăm în conflict cu cei de la televiziuni. Nu cred că trebuie decât să vedem cu găsim soluții. Acesta este programul și noi ne vom supune”, a mai spus Laurențiu Reghecampf.