Cuba comemorează 45 de ani de la execuţia liderului comunist Che Guevara VIDEO

Coroane de flori au fost depuse la monumentul dedicat liderului comunist care a marcat trecutul a trei ţări şi a rămas în memoria tuturor ca "El Comandante".

RomaniaTV.net
09 oct. 2012, 06:13
Cuba comemorează 45 de ani de la execuţia liderului comunist Che Guevara VIDEO

Sute de oameni l-au omagiat pe revoluţionarul Che Guevara la mausoleul ridicat în cinstea lui. La eveniment au fost prezenţi oficiali locali dar şi fiica lui „El Che”, cum era poreclit revoluţionarul.

Susţinătorii au subliniat că Che Guevara este comemorat în aceeaşi zi în care Hugo Chavez a fost reales preşedinte.

„Este un triumf pentu toţi latino-americanii şi, de asemenea, triumful lui (n.r. Che Guevara). Este un lucru frumos când lumea se trezeşte la realitate şi oamenii îşi dau seama că au putere şi că o pot exercita„, a declarat Aleida Guevara, fiica lui Che Guevara. 

Che Guevara, a fost executat în Bolivia pe 9 octombrie 1967 pentru că a încercat să răstoarne prin forţă guvernul acestui stat. „El Che” a fost ucis fără un proces prealabil pentru a nu fi transformat în erou. În 1997, rămăşitele sale au fost aduse în Cuba.

Guevara a rămas în memoria tuturor ca revoluţionarul rebel care a contribuit la căderea sistemului militar din Cuba. Între timp, Che Guevara a devenit simbolul revoluţiei şi subiectul mai multor cărţi şi filme biografice.