Cum arată magistrala de metrou Drumul Taberei. Care sunt estimările Metrorex în privinţa circulaţiei trenurilor FOTO

Oficialii Metrorex estimează că în primul trimestru din 2019 vom merge cu metroul din Drumul Taberei și până la Eroilor, potrivit asociaţiei Pro Infrastructura.

05 mart. 2018, 17:33

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă că lucrările au avansat la Magistrala M5 de metrou (Drumul Taberei-Eroilor), mai precis 6 stații: Orizont, Râul Doamnei, Brâncuși, Valea Ialomiței (depou și stație), Parc Drumul Taberei și Favorit, mai ales la structura stației Râul Doamnei și la Parc Drumul Taberei, acestea fiind (alături de Academia Militară și Eroilor) punctele nevralgice de pe magistrală.

„Nu lucrările din teren dau acum cele mai mari emoții autorităților, ci licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului. Fără acesta nu se poate circula. Licitația a fost lansată în 30.05.2017 și încă nu avem un câștigător desemnat.

Suntem doar în faza de evaluare a ofertelor (următorul termen este 30.04.2018) și se așteaptă soluționarea unei contestații depuse în 19.12.2017 de către un ofertant. Este dificil de estimat când vom avea un câștigător și când se va semna contractul. Implementarea acestui sistem se va face în 9 luni de zile, conform specificațiilor contractuale, însă ni se promite că se va încerca o urgentare a lucrărilor (7-8 luni cu tot cu teste).

Când vom putea circula? Oficialii Metrorex estimează că în primul trimestru din 2019 vom merge cu metroul din Drumul Taberei și până la Eroilor.

Noi însă suntem în continuare foarte rezervați. Termenul acesta este foarte optimist pentru că sunt încă multe lucrări de executat în teren și este foarte puțin probabil să avem finalizată licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului până la finalul lunii iunie 2018. Un termen realist și precis pentru inaugurare poate fi dat abia după ce acest contract este semnat”, se arată în comunicatul Asociaţiei.

Citeşte şi: Circulaţia trenurilor pe magistrala de metrou Drumul Taberei se amână cu peste un an