Curtea Constituţională a Spaniei SUSPENDĂ REFERENDUMUL pentru INDEPENDENŢA CATALONIEI

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat luni, fără surprize, referendumul asupra independenţei Cataloniei convocat la 9 noiembrie de preşedintele guvernului acestei regiuni Artur Mas, acceptând recursul prezentat de guvernul central care se opune acestui vot.

29 sept. 2014, 19:16
Curtea Constituţională a Spaniei SUSPENDĂ REFERENDUMUL pentru INDEPENDENŢA CATALONIEI

Înaintea acestei decizii, guvernul naţionalist catalan s-a declarat determinat să organizeze cu orice preţ această consultare pentru „a cere avizul catalanilor” şi a dat undă verde pregătirii scrutinului, aminteşte AFP, citată de Agerpres.

Admiţând recursul guvernului, tribunalul constituţional spaniol, reunit de urgenţă, a suspendat automat referendumul, urmând să se pronunţe asupra fondului în maximum cinci luni.

Luni dimineaţă, guvernul spaniol a depus la Curtea Constituţională un recurs împotriva proiectului lui Artur Mas, care a semnat sâmbătă decretul de convocare a referendumului.

Citeşte şi Catalonia convoacă referendum pentru independenţă. Guvernul Spaniei susţine că nu va avea loc

Şeful guvernului conservator Mariano Rajoy a denunţat în termeni foarte duri iniţiativa Cataloniei, pe care a considerat-o neconstituţională. „Nimic, nimeni, nicio putere, nicio instituţie nu poate rupe principiul suveranităţii unice, indivizibile pe care se bazează viaţa noastră comună”, a declarat el.

Dar Artur Mas a avertizat deja că procesul pus în mişcare „nu se termină cu o decizie a Curţii Constituţionale”, chiar dacă victoria lui „da” nu va conduce automat la secesiunea Cataloniei.