Dacian Cioloş, discuţii cu partidele despre alegerea edililor în două tururi. Ce a transmis premierul în şedinţa cu PNL

Premierul Dacian Cioloş se întâlneşte, luni dimineaţă, cu reprezentanţii partidelor pentru a discuta despre solicitarea PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Potrivit România TV, premierul Dacian Cioloş a precizat în cadrul întâlnirii cu liberalii că "nu va face nicio mişcare politică, până nu are o majoritate în Parlament" în privinţa schimbării legii electorale.
Iulian Tudor
01 feb. 2016, 07:58
Dacian Cioloş, discuţii cu partidele despre alegerea edililor în două tururi. Ce a transmis premierul în şedinţa cu PNL

UPDATE 11.50 Premierul Dacian Cioloş poartă discuţii cu reprezentanţii ALDE şi ai PSD privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

O delegație a PSD, condusă de președintele partidului, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni, la Vila Lac 1, la consultările cu premierul Dacian Cioloș pe tema modificării legislației electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

Alături de președintele PSD la discuțiile cu premierul se află și secretarul general al formațiunii Marian Neacșu.

Totodată, la Vila Lac 1, s-au prezentat și reprezentanții ALDE — copreședinții Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, scrie Agerpres.

Prima întâlnire de luni a lui Dacian Cioloș pe tema modificării legislației electorale a fost cu reprezentanții PNL. Premierul a discutat și cu UNPR pe subiectul alegerii primarilor din două tururi de scrutin.

În cursul zilei de luni, prim-ministrul are programate consultări și cu UDMR și cu grupul parlamentar al minorităților naționale. La discuțiile pe tema modificării legii electorale au fost invitate și formațiunile cu reprezentare în Parlament — MP, PND și PSRO.

Discuţiile au început la 9:45 la Vila Lac 1. Prima delegaţie cu care s-a întâlnit şeful Guvernului a fost cea a liberalilor, compusă din Vasile Blaga, Adriana Săftoiu, Ilie Bolojan, Ludovic Orban, Gheorghe Flutur.

Citeşte şi: Dacian Cioloş, consultări cu partidele pe tema alegerii primarilor: „Premierul nu va intra într-o dispută politică”

În cursul zilei de luni, premierul Dacian Cioloș urmează să aibă consultări și cu celelalte partide parlamentare PSD, UNPR, ALDE, UDMR și cu Grupul minorităților naționale. La discuțiile pe tema modificării legii electorale au fost invitate și formațiunile cu reprezentare în Parlament MP, PND și PSRO.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că premierul Dacian Cioloş începe consultările cu partidele pe tema revenirii la alegerea primarilor în două tururi luni.

Premierul Cioloș va avea în cursul după amiezii de luni întâlnirea săptămânală de lucru cu președintele Klaus Iohannis.

Copreședintele PNL Vasile Blaga, secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, și prim-vicepreședinții liberali Ludovic Orban, Adriana Săftoiu și Gheorghe Flutur formează delegația liberală care va merge, luni, la discuțiile cu premierul Dacian Cioloș pe marginea modificării legii alegerilor locale.

Prim-vicepreședintele liberalilor Adriana Săftoiu a precizat, duminică, pentru Agerpres, componența delegației și faptul că întâlnirea dintre premierul Dacian Cioloș și PNL va începe la ora 9.45, la Vila Lac.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu nu va participa la discuții, fiind plecată, până la sfârșitul săptămânii viitoare, într-o vizită în Statele Unite ale Americii.

UDMR participă luni la întâlnirea cu Cioloș, dar nu este de acord cu alegerea primarilor în două tururi

Anterior, PNL i-a cerut premierului să emită OUG pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Deşi, iniţial, premierul a spus că nu crede că este „democratic” să modifici prin OUG o lege politică, adoptată de Parlament, în 24 ianuarie, Dacian Cioloş a precizat că ia în calcul toate variantele, inclusiv asumarea răspunderii. În afară de PNL, doar Mişcarea Populară s-a pronunţat clar pentru alegerea primarilor în două tururi.

Deşi, iniţial, premierul a spus că nu crede că este „democratic” să modifici prin OUG o lege politică, adoptată de Parlament, duminică, Dacian Cioloş a precizat că ia în calcul toate variantele, inclusiv asumarea răspunderii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că premierul Dacian Cioloş nu se mai poate gândi la iniţierea unei Ordonanţe de Urgenţă sau a unui proiect de lege pentru alegerile locale în două tururi de scrutin, având în vedere că majoritatea partidelor, PSD, UNPR, ALDE şi UDMR, s-au declarat împotriva acestei modificări a legislaţiei, propusă de PNL.

Citeşte şi: Dragnea: Majoritatea partidelor nu vor alegeri în două tururi. Nu ştiu dacă Cioloş se mai poate gândi la o OUG

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunțat, sâmbătă, că progresiștii vor respecta legea alegerilor locale, votată de toate partidele politice, ce prevede alegerea primarilor într-un singur tur.

De asemenea, copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susținut că legile electorale nu trebuie schimbate în funcție de interesul unui partid.

Mișcarea Populară solicită modificarea legilor electorale în sensul alegerii primarilor și a președinților de consilii județene prin vot direct și în două tururi de scrutin, a anunțat săptămâna trecută președintele MP, Traian Băsescu, la finalul Consiliului Executiv Național al partidului.

PSRO susține alegerea în două tururi din motive de reprezentativitate sporită oferită viitorilor primari, subliniind că în acest fel se permite și o șansă mai bună pentru reînnoirea clasei politice, dându-se ocazia partidelor mici sau nou apărute să aibă o șansă corectă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT