DESERTUL ZILEI: Prăjitură cu ciocolată neagră

Când ai poftă de dulce și nu vrei să coci, iată o rețetă destul de simplă de desert fără coacere.

RomaniaTV.net
16 apr. 2018, 09:16
DESERTUL ZILEI: Prăjitură cu ciocolată neagră

De ce ai nevoie ca să faci desert cu ciocolată neagră

1 lingură de ulei de cocos, plus încă puțin pentru uns
1 3/4 cană cu nuci zdrobite
2 căni cu curmale tocate
1/4 cană unt de arahide
2 lingurițe esență de vanilie
1/4 linguriță sare
120 g ciocolată neagră

Cum prepari desert cu ciocolată neagră

Tapetezi un vas cu ulei și căptușești cu hârtie de copt. Într-un robot de bucătărie, mărunțești și amesteci 1 1/2 cană cu nuci, curmalele, untul de arahide, vanilia și sarea, până când amestecul se ține ferm. Transferi pe o foaie de copt și o frămânți ușor pentru a-i da formă pătrată sau dreptunghiulară. Dai la frigider până se întărește, circa 20 minute.

Între timp, topești ciocolata cu ulei. Împarți în două amestecul cu nuci și presezi o parte în vasul tapetat. Presari jumătate din cantitatea de ciocolată. Dai la frigider 10 minute. Presezi restul de amestec cu nuci și presari restul de ciocolată. Presari și restul de 1/4 cană nuci și dai la frigider până se întărește, cel puțin 2 ore. Pentru a servi, lași să stea la temperatura camerei 10 minute, apoi scoți din vas și tai felii.

Cum se face prăjitura cu miere și migdale