Donald Trump amână cu o lună aplicarea tarifelor vamale pentru UE, Canada şi Mexic

Preşedintele Donald Trump a prelungit cu 30 de zile negocierile cu Canada, Mexicul şi Uniunea Europeană, privind aplicarea tarifelor vamale pentru Uniunea Europeană, Canada şi Mexicul, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
Iulian Tudor
01 mai 2018, 07:44
Donald Trump amână cu o lună aplicarea tarifelor vamale pentru UE, Canada şi Mexic

Preşedintele Donald Trump a ţinut să precizeze că va rămâne în negocieri „focalizate” asupra apărării securităţii naţionale a Statelor Unite.

Un purtător de cuvânt al Guvernului britanic şi-a exprimat satisfacţia faţă de această decizie. „Vom vontinua să lucrăm strâns cu partenerii noştri din UE şi Guvernul american pentru a ajunge la o scutire definitivă, pentru a ne asigura că importurile noastre industriale de oţel şi aluminiu sunt păstrate”, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic care şi-a exprimat satisfacţia faţă de această decizie.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat pe 8 martie tarife de 25% asupra importurilor de oţel şi de 10% asupra celor de aluminiu, scutind imediat Canada şi Mexicul. La sfârşitul lui martie, el a scutit provizoriu şi UE. Această scutire temporară iniţială urma să se încheie pe 1 mai, potrivit news.ro.

Citeşte şi Liderii celor trei mari puteri ale Europei au discutat la telefon pentru a cere SUA să nu impună măsuri comerciale unilaterale

În cazul Ottawei şi Ciudad de Mexico, preşedintele american a legat o eventuală scutire definitivă de renegocierea tratatului de liber-schimb nord-american (NAFTA/ALENA).

Recent, europenii au cerut insistent o scutire defintivăa acestor taxe şi au anunţat că sunt „pregătiţi” să riposteze în cazul implementării acestor taxe.

În schimbul scutirilor de la aceste taxe, americanii reclamă concesii comerciale. Ei au obţinut de la Coreea de Sud, o reducere a exporturilor de oţel către Statele Unite şi o mai mare deschidere a pieţei sale faţă de constructorii lor de automobile. Casa Albă a anunţat de altfel luni seara finalizarea acordului de principiu anunţat la sfârşitul lui martie la Seul.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Când se redeschid școlile după codul roșu și cum se vor recupera orele. Anunțul făcut de ministrul Educației
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar