Liderii celor trei mari puteri ale Europei au discutat la telefon pentru a cere SUA să nu impună măsuri comerciale unilaterale

Liderii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au căzut de acord că SUA nu ar trebui să impună măsuri comerciale unilaterale împotriva Uniunii Europene, ori în caz contrar, UE ar trebui să se pregătească să-şi apere interesele, informează agenţia de ştiri Reuters.
Filip Stan
29 apr. 2018, 15:50
Liderii celor trei mari puteri ale Europei au discutat la telefon pentru a cere SUA să nu impună măsuri comerciale unilaterale

Emmanuel Macron, Angela Merkel şi Theresa May au discutat telefonic despre măsurile pe care UE ar trebui să le adopte pentru a proteja statele membre în cazul în care SUA impun taxe punitive.

„Au convenit că Statele Unite nu ar trebui să impună măsuri comerciale împotriva Uniunii Europene, ori altfel Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să îşi apere interesele în cadrul sistemului comercial multilateral”, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Berlin.

În luna martie, Statele Unite au impus taxe de import de 25% la oţel şi 10% la aluminiu, însă statele UE au fost temporar scutite, până la 1 mai. Preşedintele american Donald Trump urmează să decidă dacă va prelungi exceptarea statelor europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT