Economica.net: Nora deputatului PSD Iulian Iancu este angajată a ANRE, instituţie pe care Iancu a anchetat-o

După ce săptămâna trecută nora deputatului PSD Iilian Iancu a trecut de examenul scris, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei a anunţat luni că Nicoleta Iancu a trecut şi de proba interviului, dezvăluie Economica.net. 

RomaniaTV.net
12 nov. 2018, 17:59
Economica.net: Nora deputatului PSD Iulian Iancu este angajată a ANRE, instituţie pe care Iancu a anchetat-o

Nicoleta Iancu este angajată a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, în postul de Expert la Serviciul relaţii publice şi comunicare, după ce a susţinut interviul în faţa Comisiei de Evaluare şi a obţinut un punctaj de 95,67 puncte, potrivit unei informări a ANRE, publicată azi.

Anterior, în data de 6 noiembrie, ANRE informa că Nicoleta Iancu a trecut de proba scrisă. Atunci, patru persoane au susţinut această probă pentru a ocupa postul de expert în cadrul serviciului de relaţii publice şi comunicare. Dintre toţi, doar Nicoleta Iancu a fost admisă.

Informaţii despre angajarea nurorii lui Iulian Iancu la ANRE au circulat în piaţa de energie încă din primăvară.