Escrocii din Cluj continuă înşelătoriile sub ochii poliţiştilor: Vând APĂ pe post de MOTORINĂ

"Vindem motorină cu 4 lei litrul!". Aşa îşi făceau reclamă mai mulţi escroci din Cluj care vindeau însă apă în loc de combustibil. Ei au fost reţinuţi în urmă cu trei săpătmâni, însă au fost eliberaţi şi şi-au reluat activitatea ilegală. Poliţia a primit şi în ultimele zile astfel de plângeri. 

RomaniaTV.net
18 iun. 2014, 07:48
Escrocii din Cluj continuă înşelătoriile sub ochii poliţiştilor: Vând APĂ pe post de MOTORINĂ

Un clujean susține că a primit un telefon de la un bărbat care s-a oferit să îi vândă motorină la un preț avantajos, potrivit stiridecluj.ro. Bărbatul, care tocmai pusese un anunţ că îşi vinde maşina pe un site de anunțuri, a înregistrat convorbirea cu presupusul „vânzător” şi a dus înregistrarea la Poliţie.

Cazul nu este singular. În data de 27 mai, politiştii au reţinut doi bărbaţi, în cartierul Someșeni, după ce i-au prins în flagrant în timp ce încercau să vândă unei persoane 200 de litri de „motorină” (apă) contra sumei de 800 de lei.

O astfel de practică a fost descoperită şi în octombrie 2013. Poliţiştii au realizat un flagrant, în urma căruia au descoperit două persaone imediat dupa ce au încărcat 19 canistre în maşina unui bărbat si au încasat suma de 250 Euro, contravaloarea unei părţi din cantitatea de 500 litri de motorină. După o examinare sumară a conţinutului canistrelor, s-a constatat că acestea fuseseră umplute cu apă în loc de motorină. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru înşelăciune. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.