Eurovision 2014: Care sunt ţările care concurează, joi, în semifinala a doua VIDEO

EUROVISION 2014: Paula Seling şi Ovi concurează joi pentru un loc în Marea Finală Eurovision ce are loc pe 10 mai la Copenhaga.

RomaniaTV.net
08 mai 2014, 12:50
Eurovision 2014: Care sunt ţările care concurează, joi, în semifinala a doua VIDEO

EUROVISION 2014: Spectacolul, care include o apariţie în premieră în istoria Eurovision – un show al Australiei, în pauza concursului – va fi prezentat de Nikolaj Koppel, Pilou Asbak şi Lise Ronne, scrie Agerpres.

În total, 15 cântece se vor întrece, şi de data aceasta, pentru 10 locuri în concursul de sâmbătă. Ţările care concurează în Semifinala a doua sunt, în ordinea intrării în competiţie: 1. Malta: ‘Coming Home’ de Firelight, 2. Israel: ‘Same Heart’ de Mei Finegold, 3. Norvegia: ‘Silent Storm’ de Carl Espen, 4. Georgia: ‘Three Minutes To Earth’ de The Shin şi Mariko, 5. Polonia: ‘My S³owianie – We Are Slavic’ de Donatan şi Cleo, 6. Austria: ‘Rise Like A Phoenix’ de Conchita Wurst, 7. Lituania: ‘Attention’ de Vilija Mataèiunaite, 8. Finlanda: ‘Something Better’ de Softengine, 9. Irlanda: ‘Heartbeat’ de Can-Linn feat Kasey Smith, 10. Belarus: ‘Cheesecake’ de Teo, 11. Macedonia: ‘To The Sky’ de Tijana, 12. Elveţia: ‘Hunter Of Stars’ de Sebalter, 13. Grecia: ‘Rise Up’ de Freaky Fortune feat Riskykidd, 14. Slovenia: ‘Round And Round’ de Tinkara Kovaè, 15. România: ‘Miracle’ de Paula Seling şi Ovi.

Notele juriilor din 18 ţări au fost acordate miercuri seară, când a avut loc ultima repetiţie dinaintea semifinalei. Joi, în ultimele 15 minute ale spectacolului ce va fi transmis live, este rândul publicului să îşi voteze favoriţii. În evaluarea Eurovision, votul publicului şi votul juriului de specialitate contează în egală măsură. Cei care doresc să se exprime în acest sens pot vota prin sms, telefon sau cu ajutorul aplicaţiei speciale Eurovision. Votul nu poate fi acordat ţării din care sună votantul.