Faimosul terorist Cesare Battisti a fost reţinut în Brazilia. A încercat să treacă frontiera în Bolivia, cu un taxi

Poliţia rutieră braziliană l-a reţinut pe Cesare Battisti, fost militant al extremei stângi italiene condamnat pentru crimă în ţara sa de origine, în timp ce încerca să treacă frontiera în Bolivia într-un taxi.

05 oct. 2017, 06:47
Faimosul terorist Cesare Battisti a fost reţinut în Brazilia. A încercat să treacă frontiera în Bolivia, cu un taxi

Se pare că Battisti încerca să părăsească Brazilia după ce Italia ar fi solicitat Guvernului brazilian revocarea statutului acestuia de azilant şi să-l extrădeze penntru a-şi ispăşi sentinţa de închisoare.

Acesta a fost reţinut pentru posesie de valută nedeclarată, conform poliţiei federale.

Fostul activist de extremă stânga Cesare Battisti a fost condamnat în Italia pentru patru crime comise la sfârşitul anilor ’70, când făcea parte dintr-un grup de guerilă numit Armata proletarilor pentru comunism.

Battisti a evadat din închisoare în 1981 şi a trăit în Franţa înainte de a obţine un permis de rezidenţă permanentă în Brazilia, după ce Curtea Supremă a acestei ţări a respins extrădarea sa către Italia.