Gică Hagi, mesaj emoţionant la moartea lui Radu Beligan

Gică Hagi a fost unul dintre sportivii preferaţi ai lui Radu Beligan, la fel cum şi marele actor s-a numărat printre persoanele admirate de "Rege".

21 iul. 2016, 11:25
Gică Hagi, mesaj emoţionant la moartea lui Radu Beligan

Radu Beligan declarat acum câţiva ani că vrea să-l întâlnească pe Gică Hagi.

„E un sentiment unic pe care mi l-a dat Hagi la acel fabulos gol cu Columbia! A fost un moment de mare artă şi de aceea îl iubesc”, a spus Radu Beligan.

La câteva zile, Gică Hagi a mers împreună cu familia la o reprezentație a piesei „Egoistul” la Teatrul Național. La final, pe când Radu Beligan se pregătea să intre în culise, Gică Hagi a urcat repede pe scenă, l-a luat de braț și ambii au revenit în fața publicului, care i-a aplaudat minute în șir.

Acum, la moartea marelui actor, Gică Hagi a postat un mesaj emoţionant pe Facebook.

„Maestre, regret enorm ca „piesa ta” a luat sfarsit. Odihneste-te in pace!”, a scris Gică Hagi.