Gregorian Bivolaru ar fi avut dreptul să părăsească ţara. MISA: „Nu se poate spune că a fugit…”

Gregorian Bivolaru avea dreptul să părăsească ţara fără nicio restricţie, prin urmare, dacă a ales să facă asta, nu se poate spune că a fugit, transmite MISA, într-un comunicat de presă, precizând că abuzurile împotriva acestuia au izbucnit după numai şapte zile de la eliberare.

24 sept. 2017, 11:04
Gregorian Bivolaru ar fi avut dreptul să părăsească ţara. MISA: „Nu se poate spune că a fugit…”

„La numai şapte zile după ce a fost eliberat din închisoare, iată că Gregorian Bivolaru se confruntă cu noi abuzuri ce sunt flagrante. În urma aplicării unor strategii de rezervă ale României, care a pregătit din timp terenul pentru o eventuală eliberare a sa din închisoare, iată că statul finlandez intră prompt în jocul persecuţiilor acestuia şi îi încalcă dreptul la un proces echitabil, prin noua „vânătoare” pe care a declanşat-o la doar o săptămână de la eliberarea sa din penitenciar”, transmite Biroul de presă MISA, într-un comunicat de presă remis duminică Mediafax.

Citeşte şi Bivolaru, căutat de Europol. Liderul MISA, pe lista „Most Wanted Fugitives”, alături de cei mai căutaţi infractori din Europa

Reprezentanţii MISA mai precizează că mandatul „bizar” de arestare preventivă a fost emis „într-un mod ciudat” fără ca lui Gregorian Bivolaru să i se prezinte în prealabil acuzaţiile care i se aduc şi fără să fi fost citat.

„Este necesar să precizăm de asemenea că, în virtutea drepturilor sale fireşti ce au fost obţinute cu ocazia eliberării condiţionate, Gregorian Bivolaru avea dreptul să părăsească ţara fără nicio restricţie, în cazul în care ar fi decis aceasta. Prin urmare, în niciun caz nu se poate afirma că „a fugit” din ţară, aşa cum se afirmă într-un mod răutăcios, tendenţios şi incorect”, se mai arată în comunicat.

Totodată, reprezentanţii MISA adaugă că, pe baza informaţiilor legale puse la dispoziţie de către avocaţii lui Gregorian Bivolaru, în realitate, în mandatul de arestare preventivă emis de autorităţile finlandeze nu este vorba despre nicio persoană minoră.

Citeşte şi Un nou mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru pentru SEX CU MINOR. Liderul MISA a plecat din ţară

Gregorian Bivolaru, dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda, după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său, nu a fost găsit la domiciliul din judeţul Sibiu şi se pare că ar fi plecat din ţară în ziua care a urmat eliberării din Penitenciarul Bistriţa.

Surse judiciare au declarat pentru Mdiafax că Gregorian Bivolaru a plecat din România în 14 septembrie, pe numele acestuia neexistând nicio interdicţie, după ce a fost eliberat din Penitenciarul Bistriţa. Bivolaru a declarat ca domiciliu judeţul Sibiu, localitatea Cisnădioara, însă, susţin sursele, nu ar fi stat niciodată acolo.

Autorităţile din Finlanda au emis, în lipsă, un mandat de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru. Liderul MISA este cercetat pentru trafic de fiinţe umane şi abuz sexual, precizează sursele menţionate.