Gregorian Bivolaru, dezvăluiri din închisoare: Procurorul mi-a cerut să fac denunţuri

Gregorian Bivolaru a declarat într-un interviu acordat agenţiei Mediafax că în timpul anchetei, procurorul i-a cerut să facă denunţuri împotriva unor persoane publice cu funcţii importante în stat, în schimbul rejudecării dosarului. 
Iulian Tudor
05 mart. 2017, 06:17
Gregorian Bivolaru, dezvăluiri din închisoare: Procurorul mi-a cerut să fac denunţuri

„Pe parcursul acestei anchete stranii, procurorul m-a solicitat de două ori să discute cu mine atunci când avocaţii mei nu erau prezenţi, iar cu acea ocazie am vorbit doar între patru ochi şi mi-a spus că dacă voi face denunţuri explicite referitoare la persoanele publice cu funcţii importante care m-au ajutat să fug din România, drept recompensă, se va interveni, evident pe ascuns, pentru a mi se aproba cererea de rejudecare a dosarului în care deja fusesem condamnat la şase ani de închisoare. Era vorba de cererea de rejudecare care fusese depusă la instanţa de la Sibiu. Şi, totodată, mi-a sugerat că aş putea fi declarat nevinovat, aşa cum anterior se petrecuse aceasta, când cele două instanţe, atât cea de la Sibiu, cât şi instanţa superioară din oraşul Alba, m-au declarat nevinovat. Cu acea ocazie, procurorul respectiv mi-a spus să mă gândesc bine la această şansă pe care mi-o poate oferi şi care, a accentuat chiar dumnealui, n-o să se mai repete. În plus, procurorul mi-a sugerat că dacă o să fac astfel de denunţuri referitoare la persoane publice apoi, până la rejudecarea dosarului meu ce mă va declara cu siguranţă nevinovat, după aceea am să fiu pus în libertate şi nu am să mai fiu trimis deloc în penitenciar şi am să rămân în arestul de la circa de poliţie, unde am să am condiţii de detenţie mult mai bune decât în orice alt penitenciar. Am refuzat ferm această ofertă şi avantajele ce îmi erau oferite, dar cu toate acestea, în finalul ultimei discuţii cu acel procuror, el mi-a comunicat că speră să mă răzgândesc şi mi-a spus că dacă, totuşi, am să mă decid să fac ulterior denunţuri, va fi necesar doar să solicit o întrevedere cu dumnealui iar după aceea totul se aranjează iar mie o să îmi fie bine”, a declarat Gregorian Bivolaru, pentru Mediafax. 

CITEŞTE ŞI: Gregorian Bivolaru, primul interviu din puşcărie: A povestit cum a fugit din România şi cum a fost prins în Franţa VIDEO

În iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, de instanţa supremă, definitiv, la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori, caz în care a fost achitat de două instanţe inferioare. În acest caz, Bivolaru a fost arestat în martie 2004, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii şi perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra acesteia, în calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost însă eliberat din arest după ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că emiterea mandatului a fost făcută de o instanţă necompetentă.

Anchetatorii au stabilit că, în 2002 – martie 2004, acesta ar fi practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora Mădălina Dumitru. În perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, folosindu-se de calităţile de profesor yoga şi mentor spiritual, Bivolaru ar fi întreţinut acte sexuale cu alte două minore.

În august 2004, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Monica Bousquet, culturista care face furori la 64 de ani. Cum arată, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu a fost umilit: După ce semnezi controlul judiciar, nu se aude ruşinea, ci sunetul clopotelor
Playtech.ro
Lista echipamentelor auto obligatorii pe timp de iarnă. Ce trebuie să ai în mașină ca să eviți amenzile
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar