HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018. Zi plină de ghinioane, ai grijă la provocări

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018. Vezi ce spune horoscopul zilnic pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balantă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsători Pești. Zodiacul zilnic vă spune cum va fi ziua pentru zodia ta. 

03 dec. 2018, 11:39
HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018. Zi plină de ghinioane, ai grijă la provocări

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Se deschide o perspectivă nouă în faţa ochilor tăi, dar nu te poţi concentra asupra ei cât timp eşti prins în alte probleme. Merită să te dedici acestei noi direcţii, ca atare e convenabil să renunţi la ceea ce făceai, să-i pui punct aici, ca să te poţi elibera de orice sarcină care te-ar putea ţine pe loc. Numai de curajul şi voinţa ta proprie depinde felul în care închizi capitolul din trecut, ca mai apoi să-ţi canalizezi timpul, energia şi atenţia spre noua ta cale, deci greul e acum, când a venit momentul să spui punct… şi de la capăt, dar în altă direcţie!

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Taur (21 aprilie – 21 mai)

Se presupune că ai învăţat destul de la viaţă ca să ştii acum ce ai de făcut. Eşti în faţa unui nou început faţă de care, acum ceva vreme, aveai unele rezerve sau temeri, dar între timp ai mai acumulat ceva experienţă şi informaţii utile ca să ştii mult mai bine încotro să mergi. Porneşte acum cu încredere şi entuziasm, pentru că paşii următori vor veni pe parcurs. Nu trebuie să ai toată planificarea în faţa ochilor de la start până la finish, ci totul ţi se va revela pas cu pas, etapă cu etapă, până la ţinta finală.

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Joci un rol important în sarcinile zilei, pe de o parte pentru că îţi asumi ceea ce-ţi revine cu simţ de răspundere şi voinţă, şi, pe de altă parte, pentru că reuşeşti să îi mobilizezi şi pe ceilalţi la treabă astfel încât să ajungeţi împreună la un rezultat demn de laudă. Dai randament în activităţi în care trebuie să-i împingi de la spate pe alţii, pentru că ai un talent special de a le arăta, prin exemplu personal, celor care nu prea au chef de treabă că ceea ce visaţi, împreună, are sorţi de izbândă dacă vă uniţi cu toţii forţele.

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Rac (22 iunie – 22 iulie)

Eşti foarte preocupat de aspectul tău fizic, pentru că nu ai o părere tocmai bună despre tine. Trebuie să lucrezi mai mult la exterior, de aceea eşti pregătit să investeşti timp şi bani în ameliorarea lookului tău. Un prim pas ar fi să umbli prin magazine şi să-ţi înnoieşti garderoba, dar te gândeşti în acelaşi timp şi la o cură de slăbire, la un abonament la sală, la o serie de tratamente cosmetice, pentru că eşti convins că şi imaginea contează în succesul tău deplin. Eforturile îţi vor fi răsplătite cu un efect wow în ochii celor care vor vedea rezultatele, deci hai, dă-i bătaie!

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Leu (23 iulie – 22 august)

Afacerile ar trebui să meargă foarte bine, pentru că sunt mari şanse să-ţi mai refaci un pic bugetul. Intră sume mai consistente în posesia ta, vânzările încep să se mai mişte, semnezi un contract promiţător sau eşti plătit ceva mai bine, deci perspectivele financiare încep să arate bine, totul e să nu dezechilibrezi tu balanţa. Ofertele care ţi se fac sună bine, nu le lăsa să aştepte, pentru că norocul nu stă pe loc. Dacă tu nu pui mâna pe şansă imediat, apare altul care e mai iute în reacţii şi primeşte ceea ce ar putea fi al tău.

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Este o zi de succes pentru tine, ai toate şansele să te remarci, să atragi asupra ta laude şi felicitări bine meritate, pentru că participi la un eveniment care îţi provoacă o imensă plăcere. Când îţi place ceea ce faci, rezultatele nu pot fi decât excelente. O veste bună anunţată cândva îşi arată, finalmente, latura palpabilă şi spui că a meritat să aştepţi până a prins contur atât de bine, de vreme ce roadele sunt dintre cele mai profitabile. Poate şi situaţia financiară se va clarifica astăzi, intrând în posesia unei sume consistente sau măcar a unei promisiuni demne de încredere

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Se naşte o dorinţă nouă în inima ta şi pui mult suflet în împlinirea ei. Dacă mai aduni, alături de tine, şi un grup mai numeros de susţinere, oameni cu aceleaşi dorinţe ca şi tine, v-aţi putea uni cu toţii forţele în acelaşi sens. Când vezi că mai sunt şi alţii care îşi doresc acelaşi lucru, parcă te ambiţionezi şi mai mult, pentru că, dacă ar veni din jurul tău doar critici şi oprelişti, nu ai mai avea aceeaşi putere de a ajunge la capăt. Speri mult de la acest plan, tocmai pentru că îşi aduc mai mulţi contribuţia la reuşita lui, dar sufletul acestei acţiuni eşti tu!

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

A venit momentul să te întorci un pic în timp la vremuri mult mai frumoase şi mai vesele. Parcă ai redeveni copil pentru o zi şi te simţi bine în această postură, lipsit de griji, bucurându-te de lucruri de altădată care revin acum în actualitate. Poate treci prin locurile copilăriei tale. Poate retrăieşti un eveniment fericit de demult care te face încă să te simţi bine. Poate iei de la capăt o acţiune care nu a avut sorţi de izbândă cândva, dar acum evoluează incredibil de repede. Aruncă, deci, o privire înapoi în trecut pentru că ceva bun din alte timpuri revine!

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Visezi până departe şi îţi faci planuri excelente care au la bază o situaţie materială mult mai bună. Ai toate şansele să-ţi vezi aceste dorinţe împlinite foarte curând, deoarece pui în joc toate talentele tale, toate cunoştinţele acumulate, şi dacă mai pui şi umărul la treabă, succesul este asigurat. Se întrevede deja o perspectivă promiţătoare undeva la orizont şi alergi spre acel mare ţel cu entuziasm şi speranţă. Profită de multiplele oportunităţi care se ivesc, pentru că eşti pe calea cea bună!

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

E nevoie de o decizie prin care dai dovadă de flexibilitate şi capacitate de a te schimba atunci când situaţia o cere. A rămâne captiv într-o zonă în care nimic nu se mai mişcă nu e în avantajul tău, ca atare profită de fiecare ocazie care îţi deschide o direcţie nouă, de fiecare întâlnire care aduce o informaţie utilă, pentru că din toate aceste noutăţi cotidiene se poate ivi o cale complet diferită care să te satisfacă pe deplin. Fii, deci, gata să te schimbi sau să schimbi ceva în preajma ta, ca să te eliberezi de credinţele vechi şi a merge înainte. Ca să faci lumea mai bună trebuie să începi mai întâi cu tine!

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Ai norocul de a te întâlni azi numai cu oameni tonici, entuziaşti, veseli, care au asupra ta un efect miraculos. Îţi reaprind un chef grozav de schimbare, de aventură, de mişcare, şi, dacă vă uniţi cu toţii forţele, reuşitele ar fi de excepţie. Bucură-te de tot ce afli de la cei cu care intri în contact, pentru că sunt informaţii utile, stimulente grozave sau veşti bune care îţi dau mai multă încredere în forţele proprii şi în viitor. Toate acestea te ajută moral să treci la etapa următoare a unui ţel căruia îi acorzi o semnificaţie specială.

HOROSCOP 4 DECEMBRIE 2018 Pești (19 februarie – 20 martie)

Verdictul pe care îl primeşti azi în urma unui conflict puternic te favorizează şi e normal să fii mulţumit de rezultate. Consideri că ţi s-a făcut dreptate şi jubilezi în sinea ta şi în faţa inamicilor care ţi-au pus doar beţe în roate. A meritat să ai răbdare, să lupţi cu toate puterile pentru a-ţi demonstra nevinovăţia şi a primi din nou ceea ce ţi se cuvine, dar nu te culca totuşi pe laurii victoriei. Riposte mai pot veni şi de acum înainte din partea celor care tot mai consideră că li se cuvine ceea ce ai obţinut tu pe merit.