INCREDIBIL. Doi PREOŢI au creat o reţea infracţională specializată în FRAUDE BANCARE

Doi preoţi, din Ialomiţa şi respectiv Călăraşi, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT din Slobozia. Anchetatorii acuză feţele bisericeşti de înfiinţarea unei reţele infracţionale care accesa credite de nevoi personale. Astfel au fost înşelate un număr de 30 de unităţi bancare din Ialomiţa, Călăraşi şi Bucureşti, prejudiciul fiind de 3 milioane de lei.

17 apr. 2014, 06:42
INCREDIBIL. Doi PREOŢI au creat o reţea infracţională specializată în FRAUDE BANCARE

Potrivit procurorilor DIICOT de la Slobozia, gruparea infracţională a preoţilor, Eugen Robert Alexe şi Dumitru Cojocaru, era în vizorul anchetatorilor de mai bine de şapte ani, scrie adevarul.ro.

Totul a plecat de la o sesizare a filialei din Slobozia a Băncii Comerciale Române, ai cărei reprezentanţi au declarat Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa faptul că un elev de la Seminarul Teologic din Slobozia a solicitat un credit de nevoi personale de 5.000 de euro.

În urma verificărilor poliţiştilor s-a demonstrat faptul că elevul respectiv fusese obligat de preotul Eugen Robert Alexe să obţină finanţarea. Pentru a fi credibil în faţa funcţionarilor de la bancă, elevului i-au fost înmânate de către preot documente fictive prin care demonstra că este salariat la o societate comercială.

Scenariul infracţiunilor era foarte bine realizat. Preoţii au obligat un grup de 23 de enoriaşi din parohiile unde slujeau să meargă la bănci şi să solicite credite de nevoi persoane, urmând ca banii să le revină feţelor bisericeşti. Aflaţi în pragul sărăciei, oamenii au fost foarte repede convinşi să devină complici în toată această afacere.

Astfel, beneficiind de documente false, oamenilor le-au fost înmânate adeverinţe de salariat, precum şi copii după contractele de muncă, emise pe numele unor societăţi fantomă.

Valoarea creditelor era variabilă, complicii solicitând băncilor sume cuprinse între 16.000 de lei şi 33.000 de euro. Astfel, s-a reuşit crearea unui prejudiciu de peste 3 milioane de lei.

Prin acest sistem, reţeaua infracţională a reuşit să înşele un număr de 30 de unităţi bancare de pe raza judeţelor Ialomiţa, Călăraşi şi de pe raza municipiului Bucureşti.

Citeşte şi Regulamentul BOR: Iată la ce PEDEPSE DURE sunt supuşi preoţii care calcă strâmb