Înregistrare ŞOCANTĂ marca Statul Islamic: Un copil aruncă în aer trei ostatici

Statul Islamic a difuzat, joi, o nouă înregistrare video, în care un copil britanic de doar patru ani, supranumit "jihadistul junior", aruncă în aer un vehicul în care erau trei ostatici.

11 feb. 2016, 19:59
Înregistrare ŞOCANTĂ marca Statul Islamic: Un copil aruncă în aer trei ostatici

Statul Islamic, care s-a remarcat printr-o serie de acte de o brutalitate extremă, a prezentat joi o nouă execuţie extrajudiciară.

Trei ostatici au fost închişi într-o maşină, într-o zonă deşertică, unde au fost aruncaţi în aer de un copil.

Bomba din vehicul a fost detonată de Isa Dare, fiul în vârstă de patru ani al islamistului Grace Khadija Dare, un terorist care a locuit în Londra.

„Urmează să omorâm trei necredincioşi aici. Sunt inamici, fiţi atenţi cu oameni de aceşti fel!”, afirmă un terorist la începutul înregistrării.

Înainte de a fi executaţi, cei trei ostatici recunosc presupuse activităţi de spionaj la care ar fi participat, relatează metro.co.uk.