Italia nu l-a invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin la summit-ul G7 de la Taormina

Președinția italiană a reuniunii G7 programate în luna mai la Taormina nu i-a transmis liderului rus Vladimir Putin o invitație de a participa la summit, a anunțat joi premierul Paolo Gentiloni, citat de ANSA și Reuters.

09 feb. 2017, 15:41
Italia nu l-a invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin la summit-ul G7 de la Taormina

Aflat la Londra, unde are întrevederi cu premierul britanic Theresa May, Gentiloni a pus capăt zvonurilor despre posibilitatea ca Putin să fie invitat în ultima clipă la reuniunea din Sicilia a celor șapte state cu cele mai puternice economii, subliniază sursele citate. 

„Ca să fie totul clar, președinția italiană a G7 nu i-a trimis lui Putin o invitație la summit-ul de la Taormina. La acest moment, invitarea Rusiei nu mi se pare deloc un proiect realist”, a afirmat prim-ministrul italian în cadrul conferinței de presă la care a luat parte alături de Theresa May.

Gentiloni a precizat că este important ca dialogul cu Moscova să continue.