Klaus Iohannis, „ajutat” de ANAF să mai încaseze încă o lună banii de chirie pe casa de la Sibiu

Klaus Iohannis va mai încasa chirie din casa pierdută în instanţă cel puţin pentru încă o lună. Și asta pentru că Fiscul din Sibiu a transmis greşit documentaţia către Cadastru. Astfel, imobilul din Sibiu nu va putea intra în posesia statului în aprilie, aşa cum a decis instanţa, ci peste o lună.

14 apr. 2016, 07:34
Klaus Iohannis, „ajutat” de ANAF să mai încaseze încă o lună banii de chirie pe casa de la Sibiu

Administraţia Finanţelor din Sibiu a solicitat la finalul lunii martie radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al soţilor Iohannis, pentru imobilul din centrul Sibiului. Numai că reprezentanții ANAF au omis să trimită la Cadastru hotărârea în orginal a Curții de Apel Brașov, astfel că dosarul s-a întors la Fisc pentru completări şi cu un nou termen de predare. Prin urmare, soţii Iohannis îşi vor mai păstra dreptul de proprietate încă o lună şi vor mai încasa o chirie de 5000 de euro, scrie libertatea.

Primara Sibiu e pagubita ca nu s-a restituit casa la timp si poate cere chiriile pe care le-ar fi putut încasa dacă Iohannis ceda casa la timp. Se poate evita procesul, adica ii faci o notificare, ii faci un calcul si ii spui: ori imi dai asta, ori te chem in judecata si suporti cheltuielile„, a declarat avocatul Sergiu Andon.

Hotărârea prin care familia Iohannis a pierdut imobilul din Sibiu a fost deja contestată de avocaţii preşedintelui. Mai mult, la cererea soţilor Iohannis, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Braşov la instanţa din Piteşti.