Klaus Iohannis, despre atentatele din Bruxelles: Am toată încrederea că împreună vom birui terorismul

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că atacurile care au avut loc în Europa în ultima perioadă arată că terorismul este "peste tot în civilizaţie", dar şi-a exprimat încrederea că aceste probleme pot fi rezolvate prin solidaritate.
Filip Stan
22 mart. 2016, 17:11
Klaus Iohannis, despre atentatele din Bruxelles: Am toată încrederea că împreună vom birui terorismul

„Azi e o zi neagră pentru Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a fost sub atac terorist, Uniunea Europeană e sub atac terorist şi, din păcate, şi Turcia a fost sub atac terorist. Aceste lucruri ne arată că terorismul e prezent peste tot în civilizaţie, că problemele lumii sunt departe de a fi rezolvate, dar acolo putem să intervenim noi, cu prietenia între ţări, cu solidaritatea dintre noi, avem o şansă foarte bună să rezolvăm aceste probleme. Solidaritate este, probabil, cuvântul care se potriveşte cel mai bine în această situaţie şi cred că toată lumea a rămas îndurerată, impresionată şi când am avut acele atacuri în Istanbul, Ankara, Paris şi azi, din nefericire, în Bruxelles”, a spus Iohannis, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Istanbul.

„M-am întâlnit astăzi, în cadrul vizitei de stat pe care o fac în Turcia, cu românii din Istanbul. Din păcate, și acest oraș a fost lovit, de curând, de atentate teroriste. Întreaga lume civilizată este greu încercată de manifestări extremiste. Trebuie să rămânem însă solidari, iar acestor atacuri trebuie să le contrapunem dorința noastră de pace și de colaborare”, a scris şi pe Facebook preşedintele.

Citeşte şi: Atentate teroriste la Bruxelles. Bilanţ OFICIAL: 32 de morţi şi peste 200 de răniţi GALERIE FOTO VIDEO

El a precizat că la aceste atacuri teroriste trebuie răspuns cu dorinţă de pace şi cu solidaritate.

„Acestor atacuri trebuie să le contrapunem dorinţa noastră de pace, de colaborare, solidaritatea noastră în rezolvarea marilor probleme cu care ne confruntăm în regiunea în care trăim şi noi, românii, şi turcii. Sunt probleme cunoscute — terorismul, migraţia, războiul din Siria şi multe alte probleme care, din păcate, ne reţin atenţia mai mult decât am fi dorit. (…) Am toată încrederea că, împreună cu partenerii noştri, vom biruri, vom ajunge să rezolvăm aceste probleme”, a adăugat şeful statului, conform Agerpres.

Citeşte şi: ATENTAT BELGIA. Supravieţuitor, mărturiile cutremurătoare: Peste tot zăceau OAMENI FĂRĂ CAP. Sângele se scurgea pe scări

Iohannis le-a transmis membrilor comunităţii româneşti din Turcia că, alături de comunitatea turco-tătară din România, reprezintă o punte între cele două state.

Preşedintele a adăugat că această punte nu este una nouă şi că între cele două ţări există legături „foarte bune” de multă vreme, care s-au realizat la nivel instituţional şi personal, în zona economică, dar şi în cea culturală.

„Toate acestea ne fac să credem că România şi Turcia pot construi împreună în continuare foarte multe lucruri bune”, a declarat Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar