Procesul lui Klaus Iohannis pentru casa pierdută în instanţă a fost amânat UPDATE

Procesul preşedintelui Klaus Iohannis pentru casă a fost amânat. Şeful statului nu a depus toate documentele la dosar. Astfel, contestaţia în anulare prin care Iohannis vrea să ia înapoi imobilul care i-a adus zeci de mii de euro din chirie se va judeca abia la finalul lui septembrie.
Iulian Tudor
22 iun. 2016, 05:42
Procesul lui Klaus Iohannis pentru casa pierdută în instanţă a fost amânat UPDATE

Curtea de Apel Pitești a stabilit miercuri pentru data de 28 septembrie un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia președintelui Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă. Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen și Klaus Iohannis susțin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.

Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.

DailyBusiness
Sume mamut pentru un anumit loc în avion! Cât trebuie să plătească românii dacă vor să stea lângă persoana iubită
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani în România: „Am primit foarte multe propuneri!“
Fanatik.ro
Câți bani iau oficialii români din conducerea BEI. Banca europeană ar putea deveni un exemplu pentru Guvernul Bolojan
Capital.ro
Se pregătește o nouă TAXĂ pentru români. Cine sunt cei care o vor plăti obligatoriu: Este esențial...
Playtech.ro
Cu ce viteză maximă poți merge în marșarier? Ce spune Codul Rutier 2025 despre mersul cu spatele
DailyBusiness
Chirii de lux la preț de nimic. Zeci de foști magistrați și notari stau în locuințele statului cu sume între 60 și 197 de lei
Adevarul
Ce salariu trebuie să ai pentru a cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar înainte de majorarea TVA
wowbiz.ro
FOTO | Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea | EXCLUSIV
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Când scăpăm de caniculă. Veștile nu sunt tocmai bune
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
kanald.ro
Un bărbat declarat mort de medicii italieni s-a trezit exact înainte să vină dricul. Ce a întrebat acesta imediat după ce a deschis ochii
Cancan.ro
Ce scrie presa din Austria despre Mihaela Rădulescu, după moartea lui Felix Baumgartner. Cum au numit-o
Playsport.ro
Dacă investeai în acțiuni Netflix când a ajuns în România, azi te-ai fi bucurat de un câștig...
Capital.ro
A murit cel mai cunoscut actor. Românii l-au iubit. A fost o figură emblematică a teatrului și filmelor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
stirilekanald.ro
Denis a murit la 17 ani, după ce a venit de la o petrecere. Bunica sa l-a găsit fără suflare, în pat: "Nu s-a putut trezi"
Gata, s-a aflat adevărul. E oficial! Acum e totul clar. Lumea întreagă este uluită. 246 au murit din această cauză
MediaFlux
Un nou prezentator la Insula Iubirii! S-a confirmat schimbarea!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Kim Jong-un vrea să slăbească. Testează Ozempic pe civili