Liderii celulei jihadiste de la Verviers, pedepse între 8 şi 16 ani de închisoare

Pedepse situate între 8 și 16 ani de închisoare au fost pronunțate marți de tribunalul corecțional de la Bruxelles împotriva a patru bărbați considerați liderii celulei jihadiste destructurate la Verviers, Belgia, în ianuarie 2015, informează AFP, citată de Agerpres.

05 iul. 2016, 15:20
Liderii celulei jihadiste de la Verviers, pedepse între 8 şi 16 ani de închisoare

Trei dintre ei, Marouane El Bali, Souhaib El Abdi și Mohamed Arshad, au primit 16 ani de închisoare. Cel de-al patrulea, Omar Damache, a fost condamnat la 8 ani.

Celula de la Verviers a fost descrisă de acuzație ca o ‘ciornă’ a comandourilor care au lovit Parisul în 13 noiembrie anul trecut.

Liderul acestei celule era Abdelhamid Abaaoud, care a organizat atacurile de la Paris, un marocan-belgian de 27 de ani, ucis cu cinci zile mai târziu într-un asalt al poliției în nordul Parisului.

Președintele tribunalului, Pierre Hendrickx, a relatat timp de mai multe ore parcursul acuzaților, delictele lor, traficul lor, dar și șederile lor în Europa, Turcia sau Siria. El s-a oprit de asemenea asupra armelor găsite în timpul perchezițiilor, precum și a confiscării de ‘ingrediente’ necesare fabricării a șase kilograme de TATP (triperoxid de triacetonă), explozivul preferat al organizației Stat Islamic, care a revendicat atentatele de la Paris. ‘Aceste elemente nu lasă loc niciunei îndoieli în ceea ce privește faptul că celula de la Verviers pregătea un atentat’, a afirmat președintele tribunalului.

Citeşte şi Informaţie şocantă: Teroristul Mohamed Abrini, SUPERINFORMATOR al poliţiei britanice

Acesta a evocat proiecte de ‘atentate teroriste cu ajutorul unor explozivi și arme automate, în mod concret pe aeroportul Zaventem’ de la Bruxelles, locul unde, în 22 martie, doi jihadiști au activat vestele lor pline cu explozivi, provocând moartea a 32 de oameni, împreună cu un al treilea kamikaze în metroul din Bruxelles.

Pedepse între 10 și 18 ani au fost cerute împotriva celor patru în 19 mai de către procurorul federal Bernard Michel, la finalul a două săptămâni și jumătate de proces.