LIGA CAMPIONILOR. CSM Bucureşti a zdrobit-o pe Krim Ljubljana, în primul meci din grupe. Victorie la 12 goluri

CSM București a învins echipa slovenă RK Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 30-18 (15-7), sâmbătă seara, în Grupa A, în primul său meci din noua ediție a Ligii Campionilor la handbal feminin, în Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu din Capitală.

07 oct. 2017, 18:38
LIGA CAMPIONILOR. CSM Bucureşti a zdrobit-o pe Krim Ljubljana, în primul meci din grupe. Victorie la 12 goluri

CSM Bucureşti, una dintre favorite la câștigarea trofeului, nu a avut emoții în acest meci, în care încă de la pauză avea un avantaj de opt goluri, 15-7.

Cristina Neagu (29 de ani) a revenit în Liga Campionilor cu o echipă din România după aproape cinci ani, ultima dată evoluând pentru Oltchim în sezonul 2012-2013. Apoi s-a transferat la Buducnost, unde a jucat finala Ligii Campionilor în 2014 şi a câştigat trofeul un an mai târziu. Cristina Neagu a marcat 6 goluri sâmbătă seara, în meciul cu Krim Ljubljana.

În următorul meci din grupă, CSM va întâlni echipa poloneză Vistal Gdynia, în deplasare, pe 11 octombrie.