Liv Tyler, din nou însărcinată. Actriţa aşteaptă cel de-al treilea copil

Actrița americană Liv Tyler, fiica solistului trupei Aerosmith, Steven Tyler, va deveni mamă pentru a treia oară, informează revista People pe site-ul său.

09 ian. 2016, 12:37
Liv Tyler, din nou însărcinată. Actriţa aşteaptă cel de-al treilea copil

Liv (38 de ani), una dintre protagonistele serialului „The Leftovers” și logodnicul său, David Gardner, au anunțat vineri fericita veste pe aplicația Instagram.

„Dumnezeule, se pare că barza ne vizitează din nou!”, a scris bucuroasă vedeta pe rețeaua de socializare, alături de o fotografie a sa alb-negru pe o plajă.

Liv și David au deja împreună un fiu, Sailor Gene, în vârstă de 11 luni, iar actrița mai are un băiat, Milo, de 11 ani, din căsătoria cu rockerul Royston Langdon.