Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a exprimat speranța că omologul său american, Donald Trump, va reveni asupra deciziei de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice.
Trump „mi-a spus că va încerca să găsească o soluție lunile viitoare”, a declarat Macron, citat în numărul de duminica aceasta al săptămânalului Le Journal du Dimanche, preluat de Reuters.
„Am discutat în detaliu despre ce l-ar putea face să revină în Acordul de la Paris”, a mai spus șeful statului francez, potrivit Agerpres.
Președintele SUA și-a retras țara din acord la începutul lui iunie, susținând că mari poluatori cum ar fi India și China sunt tratați cu îngăduință, în detrimentul industriei americane.
Macron și Trump s-au reîntâlnit săptămâna acesta în capitala Franței, cu ocazia zilei naționale, 14 iulie. Cu această ocazie, Trump a declarat că „s-ar putea întâmpla ceva în legătură cu acordul de la Paris”.
Acordul semnat în 2015 de aproape 200 de țări consemnează ținta de a limita încălzirea globală la mai puțin de două grade Celsius, până în 2100, în special prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20