MAE: Declaraţiile preşedintelui CE creează premisele unui dialog echilibrat cu autorităţile române

Ministerul Afacerilor Externe apreciază intervenţia publică a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prin care acesta recunoaşte capacitatea mecanismelor democratice şi constituţionale din România de a lua propriile decizii, în deplin acord cu valorile europene, creând premisele unui dialog echilibrat cu autorităţile române, se arată într-un comunicat al MAE.

31 ian. 2018, 20:07
MAE: Declaraţiile preşedintelui CE creează premisele unui dialog echilibrat cu autorităţile române

Potrivit sursei citate, mesajul lui Juncker răspunde astfel invitaţiei la dialog lansate de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de actualul prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, cu ocazia discursului de învestitură din Parlamentul României.

Totodată, MAE apreciază că din mesaj reiese atât dreptul României de a adera la spaţiul Schengen, cât şi posibilitatea ca recomandările Mecanismului de Cooperare şi Verificare să fie îndeplinite până la finalul mandatului actualei Comisii, care expiră în anul 2019.

„Discuţiile purtate la Bruxelles relevă faptul că România a realizat în ultimele luni toate demersurile necesare pregătirii adecvate a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, având capacitatea de a exercita în bune condiţii viitorul său rol”, precizează sursa menţionată.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis, că dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen vor fi „în alţi termeni”.

„Dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen se vor pune în alţi termeni. Aşteptăm deciziile Curţii Constituţionale şi, dacă totul decurge cum trebuie, trebuie să asigurăm României locul său în Spaţiul Schengen, pentru că românii nu merită să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua”, a afirmat Jean-Claude Juncker.