Maria Butina a pledat vinovată

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a acuzat SUA că a forţat-o pe rusoaica Maria Butina să recunoască în mod fals ceea ce ministerul a descris miercuri ca fiind nişte acuzaţii ridicole, conform cărora ea este agent rus, informează Reuters.

RomaniaTV.net
19 dec. 2018, 17:45
Maria Butina a pledat vinovată

Maria Butina, rusoaica arestată în SUA în luna iulie şi acuzată de spionaj în favoarea Moscovei, a pledat joia trecută vinovată în faţa instanţei de judecată americane.

În vârstă de 30 de ani şi venită în SUA ca studentă, Maria Butina a recunoscut acum, în cadrul unei înţelegeri cu procurorii americani, că a încercat să construiască o reţea de influenţă în rândul politicienilor americani. Ea s-ar fi aflat în contact cu grup de lobby conservator militând pentru organizaţia pro-arme rusă „Dreptul la arme”, finanţată în parte de Aleksandr Torşin, un bancher apropiat preşedintelui Vladimir Putin, informează Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat miercuri că Butina a fost forţată să facă o mărturisire falsă. „Butina a confirmat că a făcut o înţelegere cu anchetatorii americani şi a mărturisit că este agent străin. Fiindu-i create condiţii insuportabile şi fiind ameninţată cu un termen lung de detenţie, ea a fost pur şi simplu forţată să recunoască nişte acuzaţii absolut ridicole”, a spus Zaharova în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova.

Avocaţii Mariei Butina şi procurorii americani au termen până la orele locale 17:00 (22:00 GMT) pentru a-şi formula poziţiile asupra cazului în faţa Curţii Districtuale din Washington. Prima audiere în acest caz este programată pentru 12 februarie 2019.