MESAJ DIN CERURI la o înmormântare. Oamenii au rămas muţi de uimire

Rudele şi prietenii care asistau la slujba de înmormântare a unui britanic au avut parte de o mare surpriză. Au auzit o voce din ceruri.

31 aug. 2013, 07:14
MESAJ DIN CERURI la o înmormântare. Oamenii au rămas muţi de uimire

În timpul unui discurs, în boxele montate în clopotniţa bisericii a răsunat un mesaj ciudat: „Legaţi-vă centurile de siguranţă şi pregătiţi-vă pentru aterizare”, potrivit România TV.

Misterul a fost elucidat de pastor, care a explicat că, cel mai probabil, sistemul radio al unui avion care survola zona a interferat cu microfonul wireless din biserică.

„Tata s-ar fi amuzat foarte tare. Avea un simţ al umorului fantastic”, a fost comentariul fiicei răposatului.