Microsoft a prezentat o primă versiune a sistemului de operare Windows 10

Windows 10, noua versiune a viitorului sistem de operare a grupului american Microsoft, a fost dezvăluitămarţi seara, la San Francisco. Nu se va numi Windows 9, cum s-a vehiculat, și va fi pentru toate tipurile de sisteme de calcul folosite în prezent. Prin noul sistem de operare, Microsoft speră să regăsească formula câştigătoare datorită căreia să fie prezent din nou pe calculatoarele firmelor şi tabletele publicului larg, transmite AFP, citat de Agerpres.

RomaniaTV.net
01 oct. 2014, 09:04
Microsoft a prezentat o primă versiune a sistemului de operare Windows 10

Potrivit ‘versiunii tehnice de prezentare’ a noului sistem de operare, Windows 10 readuce o parte din elementele familiare ale lui Windows 7, inclusiv clasicul meniu Start. Deşi nu va fi apărea pe piaţă decât abia la finele lui 2015, utilizatorii vor avea şansa de a testa viitorul Windows 10 începând de miercuri via noul program Windows Insider, care va permite companiei să modifice varianta finală în funcţie de reacţiile venite de la utilizatori.

Practic, Windows 10 este versiunea care să aducă toate metodele de input mai aproape şi să uniformizeze experienţa de utilizare.

Windows 10 este conceput pentru a se adapta automat aparatului pe care este utilizat, fie că este vorba de o consolă de jocuri video Xbox, un calculator personal de birou sau o tabletă. În plus, într-un moment în care se înmulţesc atacurile cibernetice, Windows 10 promite o securitate îmbunătăţită, inclusiv mijloace pentru a separa şi a securiza datele pentru a le proteja mai bine împotriva piraterie. Astfel, Windows 10 va putea să facă diferenţa între datele personale şi cele profesionale, ceea ce va permite companiilor să şteargă informaţiile care le privesc fără a le afecta pe altele.

Acesta va fi primul sistem de operare lansat de gigantul Microsoft după ce Satya Nadella a preluat funcţia de CEO la începutul anului.