Mike Pompeo este noul director al CIA

Senatul american l-a confirmat luni pe Mike Pompeo în funcția de director al CIA, unde fusese desemnat de Donald Trump, în timp ce șeful diplomației ales de noul președinte urmează să fie validat în viitorul apropiat, transmite AFP
Iulian Tudor
24 ian. 2017, 05:24
Mike Pompeo este noul director al CIA

Mike Pompeo, congresmen republican, este al treilea membru al administrației Donald Trump care a fost confirmat în post. 

Noul șef al serviciului de spionaj, în vârstă de 53 de ani, a primit 66 de voturi pentru și 32 împotrivă, sprijinindu-se de o puternică susținere din partea adversarilor săi democrați din Senat.

„Va fi un excelent director al CIA”, a salutat Paul Ryan, omul puternic al Congresului american care l-a felicitat printr-un mesaj pe Twitter pe colegul său din Camera Reprezentanților.

Un mare număr de senatori democrați i-au apreciat cunoștințele profunde din domeniul serviciilor de informații, în special în domeniul securității cibernetice. 

Mike Pompeo „s-a angajat să respecte legea privind tortura și a promis să prezinte o analiză obiectivă a respectării de către Iran a acordului privind programul nuclear”, a subliniat senatoarea democrată Dianne Feinstein, vicepreședinta comisiei pentru serviciile de informații.

În paralel, comisia pentru politică externă a Senatului SUA a aprobat luni desemnarea de către Donald Trump a lui Rex Tillerson, fost director general al concernului ExxonMobil, la conducerea Departamentului de Stat, în pofida opoziției democraților.

Senatorii din comisie au votat cu 11 la 10 în favoarea sa, toți republicanii aprobându-l, iar democrații respingând în bloc desemnarea lui. Plenul Senatului urmează să voteze pentru a finaliza această numire la o dată care va fi stabilită ulterior.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Cine e românul care se ocupă de concertul lui Jennifer Lopez în România. Organizatorul e celebru în industrie
Capital.ro
TAXE obligatorii. Se achită în toată Europa, inclusiv în România. Statul încasează tot
Playtech.ro
Cât costă o autorizație construcție gard în 2025: când ai nevoie și cum faci procedura corectă
Adevarul
Rusia a încercat un atac mecanizat-surpriză spre Pokrovsk. Ucraina răspunde dur: „Vor continua cu ce au mai mult – carnea de tun”
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Avertisment serios. Rusia vrea să atace Europa
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Bancomatele, închise la nivel național. Tranzacțiile în numerar, interzise definitiv: Un pas în spate
StirileBZI
TVA mai mare de la 1 august! Anunțul făcut de Nicușor Dan după summitul de la Salzburg
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie