Ministerul Dezvoltării vrea să construiască un stadion de peste 12 milioane de euro în judeţul Teleorman

Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică două Hotărâri de Guvern care prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru un stadion la Alexandria, judeţul Telorman. Investiţia depăşeşte 12 milioane de euro.

13 iul. 2017, 07:34
Ministerul Dezvoltării vrea să construiască un stadion de peste 12 milioane de euro în judeţul Teleorman

Investiţia în stadionul de la Alexandria este de 55,7 milioane de lei (12,2 milioane de euro), care va fi derulată prin Compmania Naţională de Investiţii (CNI). Contribuţia municipalităţii din oraş va fi de doar 1,38 milioane de lei (puţin peste 300.000 de euro), se mai arată în proiectul de HG.

Stadionul va avea o capacitate totală pentru 5.496 spectatori, o suprafaţă construită de 15.795 de mp, iar durate de realizare a investiţiei este de 18 luni, arată Economica.net.

În Nota de fundamentare a HG se arată că este nevoie de un nou stadion în Alexandria pentru că:

    numărul de locuri este sub cel necesar pentru Liga 1/ respectiv categoria 3 UEFA;
    stadionul nu beneficiază de un sistem de nocturnă;
    stadionul nu beneficiază de spaţiile necesare pentru presa scrisă şi TV;
    spaţiile pentru echipe şi oficiali sunt subdimensionate;
    nu au fost identificate elemente ce ţin de securitatea meciurilor cu public (camera de control stadion, sistem de adresare public, vizuale şi sonore.

„Toate aceste carenţe cumulate justifică investiţia propusă ca fiind de primă necesitate în contextul în care activităţile sportive continuă să fie desfăşurate pe amplasament, iar cluburile locale de sport au în mod constant performante notabile în competiţiile naţionale şi chiar internaţionale”, se arată în documentul citat.

În plus, o altă HG vine să completeze investiţia derulată în noul stadion de la Craiova, unde se menţionează că „a intervenit necesitatea revizuirii indicatorilor tehnico-economici avizaţi în baza Studiului de Fezabilitate emis în 2014 pentru Complexul Sportiv Craiova – Stadion de Fotbal, situată în B-dul Ştirbei Voda nr.34, Municipiul Craiova, Judeţul Dolj”, se arată în Nota de fundamentare.

„De exemplu – Regim de înălțime se modifică din P+M+4E în P+6E. Necesitatea introducerii unui nivel nou (etajul 6) faţă de conceptul iniţial a rezultat pentru asigurarea vizibilităţii la nivelul studiourilor TV outdoor, conform UEFA Euro2020. Acestea, conform Studiului de fezabilitate din 2014, erau amplasate la nivelul 3, în skybox-urile de pe capete, cu vizibilitate redusă la terenul de fotbal”, se precizează în document.

Citeşte mai mult pe Economica.net