Stai într-un bloc sau casă mai vechi de 50 de ani? Vei plăti un impozit mai mare. Vezi cu cât

Taxe mai mari pentru casele vechi de peste 50 de ani. Românii care deţin astfel de locuinţe vor plăti impozite mai mari cu 20 la sută. Măsura este propusă de Ministerul Finanţelor. În schimb, proprietarii de case cu suprafaţa mai mare de 150 de metri pătraţi vor plăti taxe mai mici.

30 iul. 2014, 12:58
Stai într-un bloc sau casă mai vechi de 50 de ani? Vei plăti un impozit mai mare. Vezi cu cât

Măsura îi va afecta mai ales pe românii care au case vechi situate în zone bune, din oraşele mari, informează România TV. La o locuinţă cu o valoare impozabilă de 50.000 de euro, spre exemplu, proprietarul va plăti anul viitor 44 de lei în plus la stat. Şi românii care au locuinţe mai vechi de 30 de ani vor achita taxe mai mari.

Citeşte şi COD FISCAL: Persoanele care deţin mai multe proprietăţi nu vor mai fi impozitate suplimentar

Într-un bloc de locuinţe construit în anii 70 proprietarii au o reducere la impozitul anual de 10% pentru că apartamentele sunt mai vechi de 30 de ani. Dacă această reducere dispare, fiecare proprietar va plăti la impozit circa 22 de lei în plus anual, pentru că o locuinţă valorează, în medie, 50.000 de euro.

Citeşte şi Scutirea de impozit pe profitul reinvestit se aplică de la 1 iulie. Ce investiţii poţi face

În schimb, alţi români vor plăti impozite mai mici decât cele actuale. Cei care deţin case mari plătesc taxe mai mici pentru că Ministerul Finanţelor vrea să elimine impozitul suplimentar pentru suprafeţele care depăşesc 150 de metri pătraţi.