Ministrul de Externe al Greciei îndeamnă la PRUDENŢĂ după victoria referendumului NU

Ministrul de externe al Greciei, Nikos Kotzias, în vizită oficială în Israel, a îndemnat luni la "prudență", după victoria taberei "Nu" la referendumul de duminică asupra reformelor cerute de creditorii internaționali ai Atenei.

06 iul. 2015, 20:53
Ministrul de Externe al Greciei îndeamnă la PRUDENŢĂ după victoria referendumului NU

„Trebuie să fim prudenți după această victorie, trebuie să calmăm lucrurile și să continuăm negocierile, pentru a ajunge la un compromis bun”, a afirmat ministrul grec într-un interviu acordat unui post de televiziune privat israelian.

De asemenea, Nikos Kotzias a exclus o eventuală ieșire a Greciei din zona euro. „Europa fără Grecia — aceasta este o glumă”, a subliniat ministrul.

Totodată, șeful diplomației grece s-a declarat „surprins” de amploarea victoriei pe care a repurtat-o tabăra „Nu”, cu peste 60% dintre sufragiile exprimate, potrivit Agerpres.

Vizita lui Kotzias este prima în Israel a unui ministru al noului guvern grec, format în ianuarie. Ministrul de externe grec a avut anterior o întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, înainte de a efectua o vizită la responsabili ai Autorității Naționale Palestiniene. Vizita sa urmează să se încheie marți.

În cadrul referendumul desfășurat duminică, grecii au fost chemați să accepte sau să respingă propunerile de reformă formulate de creditorii internaționali (BCE, UE, FMI). Guvernul condus de Alexis Tsipras a îndemnat la un vot negativ, după cinci luni de discuții infructuoase cu creditorii.