Ministrul Educaţiei: A fost grevă a cadrelor didactice numai la Iaşi, nu a fost afectat Bacalaureatul

Greva profesorilor ieşeni afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) nu a afectat desfăşurarea examenului de bacalaureat, Iaşi fiind singurul loc unde a avut loc o acţiune de protest a cadrelor didactice, a declarat, marţi ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

13 iun. 2017, 12:00
Ministrul Educaţiei: A fost grevă a cadrelor didactice numai la Iaşi, nu a fost afectat Bacalaureatul

„Nu mi s-a transmis că ar fi fost şi alţi profesori în grevă, în afara celor din Iaşi. Greva nu a afectat desfăşurarea bacalaureatului. Examenul va a continua potrivit calendarului”, a spus ministrul, precizând că este în legătură cu inspectorii generali şcolari., potrivit News.ro.

Peste 5.000 de profesori ieşeni afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) au declanşat marţi o grevă de avertisment de două ore, între orele 11.00 şi 13.00, cerând Guvernului să respecte promisiunile privind majorarea salariilor în domeniul educaţiei, potrivit liderului USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă.

„Este incalificabil ca un mi­nistru al Educaţiei să profereze ameninţări cu datul în judecată la adresa cadrelor didactice. Îi reamintim domnului ministru că greva este un drept constituţional pentru care au murit oameni în anul 1990”, a afirmat preşedintele USLIP Iaşi.

Profesorii sunt nemulţumiţi că li s-a promis o mărire salarială cu 20 la sută începând cu 1 iulie, iar Guvernul a amânat această măsură pentru 1 ianuarie 2018.

Citeşte şi Profesorii din Iaşi au intrat în grevă de avertisment. Aproape 5.000 de cadre didactice au protestat