Ministrul Sănătăţii: Marţi vom anunţa dacă declarăm epidemie de gripă sau nu

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, într-o intervenţie telefonică la România TV, că Institutul Naţional de Sănătate Publică urmează să prezinte marţi situaţia cazurilor de gripă şi că în baza acestor informaţii se va lua o decizie în ce priveşte declararea epidemiei de gripă.

RomaniaTV.net
24 ian. 2019, 15:50
Ministrul Sănătăţii: Marţi vom anunţa dacă declarăm epidemie de gripă sau nu

„Ne apropiem de o epidemie de gripă. Am avut a doua săptămână la rând declarată „săptămână epidemică”. De aceea am cerut Institutului Naţional de Sănătate Publică de marţi datele pentru săptămâna precedentă astfel încât să putem lua deciziile care se impun. Marţi vom declara dacă avem epidemie sau nu, pe baza rezultatelor indicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a declarat ministrul Sorina Pintea, la România TV.

În privinţa închiderii şcolilor, Sorina Pintea a declarat că decizia suspendării cursurilor se poate lua punctual de către Inspectoratul Şcolar, în colaborare cu cel de sănătate publică, acolo unde este necesar.

„În ceea ce priveşte şcolile, de luni începând, se pot lua punctual decizii în funcţie de numărul copiilor bolnavi dintr-o clasă sau dintr-o şcoală. Există această posibilitate legală ca punctual să se ia decizia suspendării cursului. Inspectoratul şcolar împreună cu DSP pot decide acest lucru acolo unde situaţia o cere”, a mai spus ministrul Sănătăţii, care a completat că „din punct de vedere al specialiştilor ne confruntăm cu o circulaţie mai intensă a virusului gripal, deci este mai grav decât anul trecut”.

Gripa a avut un trend crescator, cu extindere regională în zona de sud a țării și cu focare locale. Decesele cauzate de infecțiile respiratorii acute au fost mai multe comparativ cu cele inregistrate în săptămâna precedentă, iar rata pozitivității pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 60%.

Numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute înregistrat la nivel național a fost de 117.576, cu aproape 3000 de cazuri mai multe comparativ februarie 2018. Anul acesta, cele mai multe decese au avut loc în Prahova și Arad, 5 decese în fiecare judet.

 

Pe locul 2 este situată Capitala cu 4 decese, urmata de Galați cu 3 morti. La Cluj, Constanta, Mures si Timisoara s-au inregistrat in total 8 decese. In Suceava 2, iar in Bihhor, Buzau, Caras, Gorj,Iași, Teleorman și Ilfov cate 1 deces in fiecare judet.

În total, până la această oră, 35 de oameni morti. De la începutul sezonului au fost confirmate 522 cazuri de gripă: 228 cazuri gripă de cu virus AH1, 127 cazuri de gripă cu virus AH3, 166 cazuri de gripă cu virus A nesubtipat si 1 caz de gripă cu virus B.