Mitropolitul Clujului i-a vizitat la spital pe supravieţuitorii accidentului aviatic

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ i-a vizitat în spital, în cursul dimineţii de marţi, pe cei patru supravieţuitori ai accidentului aviatic, transmite Agerpres.
Romania TV
28 ian. 2014, 11:21
Mitropolitul Clujului i-a vizitat la spital pe supravieţuitorii accidentului aviatic

IPS Andrei Andreicuţ a precizat că pacienţii se simt bine şi sunt optimişti, deşi au trecut printr-o asemenea traumă, cum este experienţa supravieţuirii unui avion care se prăbuşeşte.

„I-am găsit bine, am fost la ei în salon şi am vorbit puţin cu ei. Este o mare traumă să treci prin aşa ceva, să fii într-un avion care se prăbuşeşte. Mă bucur că i-am găsit bine şi că sunt optimişti. E bine să îi vizitezi pe cei care se află în necaz”, a declarat presei mitropolitul la plecarea din spital.

Cei patru pacienţi sunt periodic vizitaţi de preotul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Ioan Cozma, care a făcut rugăciuni speciale de însănătoşire încă de la internarea acestora.

Cei patru pacienţi internaţi la Cluj au supravieţuit unui accident aviatic petrecut luni 20 ianuarie, când un avion ce transporta o echipă de medici pentru un transplant s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi medicul rezident Aurelia Ion, au murit.

Dintre cei şapte pasageri, patru se află la Spitalul Clinic Judeţean Cluj la secţia de ATI, iar medicul Radu Zamfir a părăsit spitalul a doua zi după internare, pe proprie răspundere, întorcându-se la Bucureşti.

Spynews
Reacția exclusivă a Cristinei Pucean despre imaginile virale pe internet în care apare în tandrețuri cu altcineva decât Bogdan de la Ploiești. Ce spune dansatoarea
Bzi.ro
Veste proastă pentru fanii „Las Fierbinți“! Un mare actor își ia adio de la serial!
Fanatik.ro
Gigantul german care intră pe piața din România. A preluat o fabrică cu sute de angajați
Capital.ro
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Playtech.ro
Imagini indecente cu Simona Halep. Așa arăta înainte să-și micșoreze sânii, pozele sunt incendiare
DailyBusiness
Acești români vor primi 5.000 de euro! Ce trebuie să facă pentru acești bani GRATIS
Adevarul
Ucraina a distrus ultima navă purtătoare de rachete staționată în Crimeea
Spynews
Cum arată Erika Isac nemachiată. Artista s-a afișat complet naturală. Cântăreața și-a uimit fanii: „Ce față de inocentă...” / FOTO
Spynews
Ce s-a întâmplat la parastasul de 40 de zile al lui Mădălin, băiatul mort din Olt. Imagini sfâșietoare de la mormântul său: ”Ne-ai distrus” / VIDEO
Evz.ro
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate călugări! Transformarea fizică e incredibilă și e imposibil de recunoscut, la 52 de ani
wowbiz.ro
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan de la Ploiești, fotografiat la locul unui accident grav din Capitală
Playsport.ro
Cazacu, dezvăluiri bombă despre Ramona Olaru. A spus, în sfârșit, ce nu mai zisese niciodată
kanald.ro
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp ce urmărea un motociclist care îi furase ceasul în valoare de 40.000 de euro. Ce s-a întâmplat cu hoțul
Capital.ro
Serviciu militar obligatoriu de 6 luni. Lege pentru tinerii între 18 și 26 de ani
StirileBZI
Avertismentul economistului Ionuț Dumitru: „Ne întindem mai mult decât ne este plapuma la împrumuturi!”
Prosport.ro
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii cu imaginile provocatoare cu ea!
stirilekanald.ro
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
substantial.ro
Daniel Bană, de la naveta zilnică pentru fotbal la goluri pentru Universitatea Craiova: povestea inspirațională a noii speranțe a fotbalului oltenesc
MediaFlux
Cresc SALARIILE. Angajații care vor primi mai mult cu 10%
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'