NEPTUN RETROGRAD! Necazuri mari pentru 6 zodii!

Un eveniment astrologic foarte important va avea loc în data de 16 iunie. Este vorba despre Neptun retrograd, fenomen care va bulversa zodiile.

13 iun. 2017, 11:09
NEPTUN RETROGRAD! Necazuri mari pentru 6 zodii!

Neptun este retrograd în fiecare an, timp de câteva luni, iar în 2017 va fi retrograd până în 22 noiembrie. Din 16 iunie, Neptun retrograd va amplifica sensibilitatea și intuiția, dar și depresiile sau problemele legate de anxietate, spune astrologul Oana Hanganu.

Pentru multe persoane, Neptun retrograd poate însemna tendința de a fugi de probleme sau de a „evada” din realitate (de exemplu, prin consum excesiv de alcool).

Dar Neptun retrograd poate fi un aliat pentru cei care vor să își valorifice talentul personal, pentru cei care sunt creativi și pentru cei care vor să se îndrepte spre spiritualitate.

Pe Neptun retrograd, e bine să ținem cont de intuiție și să fim atenți la semnificația viselor noastre.

E bine să ne facem planuri și să visăm la o lume mai bună și la o viață mai bună, dar să ne păstrăm și o doză cât mai mare de realism. 

Altfel, deziluziile și dezamăgirile vor fi dureroase, mai ales că și Saturn, „profesorul zodiacului”, va fi retrograd, până la sfârșitul lui septembrie. 

Pe de o parte, Neptun retrograd ne va îndemna să visăm și să „reactivăm”  idealuri, talente și aspirații uitate, iar pe de altă parte, Saturn ne va trezi la realitate. 

Șase zodii vor trece prin momente dificile în această perioadă. Este vorba de…Citește continuarea pe huff.ro!