Noi proteste ale angajaţilor din administraţia publică, în faţa Parlamentului

Peste 500 de angajaţi din administraţia publică locală protestează pentru a doua zi consecutiv, miercuri, în Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării şi cerând o grilă de salarizare. Ei spun că angajaţii din administraţia publică locală sunt singurii bugetari care nu au o grilă de salarizare, salariul de bază putând fi stabilit prin hotărâri ale administraţiilor locale, fapt care încalcă Constituţia.
Iulian Tudor
31 mai 2017, 09:28
Noi proteste ale angajaţilor din administraţia publică, în faţa Parlamentului

La protest participă angajaţi din primării şi consilii locale din mai multe judeţe, dar şi poliţişti locali şi salariaţi ai direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului atât din Bucureşti, cât şi din Iaşi, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud sau Iaşi.

Manifestanţii fluieră şi suflă în vuvuzele, având pancarte şi steaguri cu numele sindicatelor din care fac parte.

„Se doreşte privatizarea administraţiei publice locale. Din păcate, grila nu apare pe nicăieri pentru administraţia publică locală şi tocmai de aceea ne aflăm aici şi vom continua protestele şi după 6 iunie. În cazul în care revendicările noastre nu se vor rezolva, vom declanşa grevă spontană în toată ramura de administraţie publică locală”, a spus Nicu Naie, lider al Sindicatului Poliţiştilor Locali Sector 2, potrivit news.ro.

Protestul, care a început la ora 11.00, este autorizat să se desfăşoare până la ora 13.00.

Peste 1.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), SED LEX – locale, PRO LEX, Forţa Legii, atât din Bucureşti, cât şi din ţară, au protestat şi marţi în faţa Parlamentului, ei reclamând că angajaţii din administraţia publică locală sunt singurii bugetari care nu au o grilă de salarizare, salariul de bază putând fi stabilit prin hotărâri ale administraţiilor locale, fapt care ar încalca Constituţia.

Proteste faţă de legea salarizării: Grefierii, angajaţii din administraţia publică şi din agenţiile de mediu au ieşit în stradă

Manifestanţii cer Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, cameră decizională, să adopte şi să susţină amendamentele propuse de organizaţiile sindicale, care au înaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare.

„Noi, cei din familia ocupaţională a administraţiei, mai exact administraţia publică locală, sunt singurii angajaţi bugetari care nu au grilă de salarizare. Practic n-am auzit nicăieri în lume ca un salariat de la buget să nu aibă grilă de salarizare. Toate celelalte familii ocupaţionale au grilă de salarizare. Lipsa grilei de salarizare încalcă Constituţia României, încalcă directive europene, încalcă chiar principiile legii şi nu asigură o predictibilitate a drepturilor salariale. Decizia va fi în totalitate a factorului politic. Anumiţi primari spuneau că au bani şi vor să dea mai mulţi bani. Noi am făcut un amendament prin care am prevăzut ca aceste salarii să fie reglementate în Consiliul Local, aşa cum vor ei, dar minimul să fie cel din grilă, cs să asiguri oamenilor predictibilitate. Văzând determinarea politicienilor, sunt convins că proiectul va trece aşa cum vor parlamentarii PSD. Şansa noastră se bazează pe Avocatul Poporului, pe demersurile preşedintelui României şi pe parlamentarii din opoziţie care vor să ne susţină prin demersuri făcute la CCR”, a declarat pentru News.ro Vasile Lincu, preşedintele Pro Lex.

Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat un amendament la proiectul Legii salarizării, care prevede că salariile lunare ale funcţionarilor publici din consiliile judeţene, locale şi din serviciile publice din subordinea acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale, judeţene sau ale CGMB, „în urma consultării sindicatelor reprezentative sau a reprezentanţilor salariaţilor”.

„Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al Consiliilor Judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile lunare se stabilesc prin hotărâre a CL, a CJ sau a CGMB, în urma consultării sindicatelor reprezentative sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz”, prevede amendamentul adoptat de deputaţii din Comisia de muncă.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Barem română, bacalaureat 2025 conform edu.ro și Ministerul Educației. Cum se rezolvau, de fapt, subiectele la Limba și literatura română pentru BAC 2025
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul. Suma nu mai poate fi ascunsă. Călin Georgescu a primit 600.000 de euro: Se pot verifica
Playtech.ro
Alocația copilului poate fi pierdută fără acest act esențial. Ce trebuie să știe părinții în 2025
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Manifestații violente în Irlanda de Nord din cauza a doi români de 14 ani acuzați de agresiune sexuală. Au fost ridicate baricade
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Cheesecake-ul cu fructe de pădure a cucerit bucătăriile din întreaga lume
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Karmen Minune rupe tăcerea după peste zece ani de la presupusul său șantaj: „Țin să dezmint această chestie, acest zvon”
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Era iubit de toți românii. Rămâne în istoria teatrului și filmului românesc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Nicușor Dan calmează situația: „Taxa pe tranzacții bancare și creșterile de impozite sunt doar scenarii!“
MediaFlux
Ajutor de stat important pentru români. Cererile trebuie depuse până la 13 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni