Nou focar de Pestă Porcină Africană, confirmat la o crescătorie de porci din Insula Mare a Brăilei

Un nou focar de Pestă Porcină Africană a fost confirmat, marţi, la o crescătorie de porci situată într-o zonă relativ izolată în Insula Mare a Brăilei, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Iulian Tudor
04 iul. 2018, 09:34
Nou focar de Pestă Porcină Africană, confirmat la o crescătorie de porci din Insula Mare a Brăilei

Crescătoria se află la 20 de kilometri de cea mai apropiată localitate din judeţul Brăila şi 5 kilometri faţă de localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea, între acestea fiind barieră naturală Dunărea, Braţul Măcin.

„Până la acest moment, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila a luat primele măsuri, au fost sacrificaţi porcii bolnavi şi cei care au fost în contact cu aceştia şi s-a realizat ecarisarea cadavrelor. Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiei afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate. Centrul Local de Combatere a Bolilor Brăila se va reuni astăzi, 4 iulie, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii”, subliniază autoritatea sanitară veterinară.

Focarul a fost notificat către Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE).

Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Virusul acestei boli nu se transmite la om şi nu afectează omul.

Pentru această boală nu există vaccin, nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Pentru a proteja porcii din exploataţii de această boală, ANSVSA recomandă fermierilor să nu intre în adăposturile unde sunt crescuţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care au umblat pe stradă. De asemenea, este util ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să existe o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică. Totodată, autorităţile arată că porcii trebuie crescuţi doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici. Animalele nu trebuie hrănite cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie iar dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu trebuie dată porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne. Scroafele sau vierii nu trebuie scoşi din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie şi nu trebuie cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit. Pentru hrana animalelor nu trebuie folosită iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament specific modificat şi să transmită probe pentru diagnosticul de laborator.

„ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorităţi, sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”, menţionează sursa citată.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Ce avantaje ai dacă ai lucrat în grupa I de muncă – anii de reducere și punctele suplimentare
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar