Nouă reţinere în dosarul Alinei Bica. Un deputat UDMR este urmărit penal

Procurorii DNA au dispus reţinerea încă unei persoane în dosarul în care a fost reţinută deja pentru 24 de ore Alina Bica, procurorul şef al DIICOT. Dosarul vizează retrocedarea ilegală a unui teren de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, sector 2.

RomaniaTV.net
21 nov. 2014, 07:01
Nouă reţinere în dosarul Alinei Bica. Un deputat UDMR este urmărit penal

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de Combatere a Corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21.11.2014, a inculpatului NUŢIU EMIL, expert evaluator, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, se arată într-un comunicat al DNA.

De asemenea, Ionuţ Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian, un apropiat al Elenei Udrea, sunt cercetaţi sub control judiciar.

În sarcina lui Sergiu Ionuţ Diacomatu, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P., la data faptelor, s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Cine e afaceristul Gheorghe Stelian, implicat în dosarul despăgubirilor ilegale

Omul de afaceri Stelian Gheorghe este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de deputatul Marko Attila-Gabor, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P., la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Inculpaților și suspectului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

În dosar a fost reţinută încă de joi seară Alina Bica, procurorul şef al DIICOT, acuzată de abuz în serviciu.