Noul şef al FMI în România, la Palatul Cotroceni

Delegația Fondului Monetar Internațional, condusă de noul șef al FMI pentru România, Reza Baqir, a avut joi o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Cosmin Marinescu.
Iulian Tudor
14 ian. 2016, 11:56
Noul şef al FMI în România, la Palatul Cotroceni

Discuțiile au vizat cele mai importante evoluții ale economiei României, perspectivele pozitive ale economiei pentru următoarea perioadă, dar și anumite riscuri care pot afecta potențialul de creștere economică al României„, au surse oficiale pentru Agepres.

Întrevederea de la Palatul Cotroceni face parte din runda de întâlniri de prezentare și de lucru pe care noua echipă a FMI le-a solicitat autorităților române, dar și din seria de discuții care preced misiunea de evaluare pe care Fondul o va avea în luna martie.

Sursele citate au precizat că FMI urmează să solicite primirea de către președintele Klaus Iohannis pentru prezentarea concluziilor misiunii din martie.

Luni, Biroul local al FMI a anunțat că mandatul șefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat în locul său fiind desemnat pakistanezul Reza Baqir.

Reza Baqir se află în vizită la București până vineri.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Capital.ro
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Playtech.ro
Îţi mai aduci aminte de Pamela din Dallas? Era o divă HOT, toată lumea o invidia. Acum o mai recunoşti?
DailyBusiness
Documentul prin care românii vor afla ce pensie primesc la bătrânețe. Daniel Baciu anunță schimbarea crucială
Adevarul
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Zodiile care atrag  ghinionul ca un magnet. E haos în jurul lor
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Cancan.ro
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe treabă după logodnă: părinți de fată și de băiat!
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana suferea de cancer
Capital.ro
Se face DREPTATE PENTRU ROMÂNIA. Vestea a venit chiar în această noapte: Cea mai mare realizare
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de 60 de ani
substantial.ro
Alinare în necazuri și sprijin în deznădejde: Acatistul Sfântului Mina, puterea supremă a rugăciunii
MediaFlux
DECIZIE privind RECALCULAREA PENSIILOR. Ministrul Muncii a ANUNȚAT: PENSIONARII ADUC ACTELE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'