Marin Moraru, condus pe ultimul drum. Actorul a fost înmormântat la Cimitirul Belu cu onoruri militare

Actorul Marin Moraru a fost înmormântat cu onoruri militare, miercuri, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiștilor. Numeroşi artişti şi prieteni, dar şi reprezentanţi ai unor instituţii publice, i-au adus un omagiu, miercuri, lui Marin Moraru, la Teatrului Naţional Bucureşti, pe scena căruia actorul a debutat în 1971 şi a jucat peste trei decenii.

24 aug. 2016, 11:29
Marin Moraru, condus pe ultimul drum. Actorul a fost înmormântat la Cimitirul Belu cu onoruri militare

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Marin Moraru a fost depus miercuri dimineață în foaierul Teatrului Național, unde rude, colegi de teatru, prieteni și oameni simpli au venit să îi aducă un ultim omagiu. După slujba religioasă de la capela cimitirului, oficiată de trei preoți, sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului, acoperit cu steagul României, a fost purtat de militari.

Garda de onoare, formată din militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazu”, a tras trei salve de armă.

Lacrimi si o mare de durere la despartirea de Marin Moraru. Maestrul a fost înmormantat cu onoruri militare pe aleea actorilor din Cimitirul Bellu. Colegii de scenă l-au condus pe ultimul drum cu inima chinuită de un mare regret: Marin Moraru a murit „LICHIDAT” de guvernanţii care l-au hăituit până în ultima clipă pentru taxe.

Între colegii de breaslă şi prietenii veniţi să îl petreacă pe ultimul drum pe actor s-au aflat Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Florina Cercel, Marian Râlea, Florin Zamfirescu, Eugen Cristea, Teodora Vasilescu, Lamia Beligan, Margareta Pâslaru, Ivan Patzaichin, George Mihăiţă şi Gheorghe Visu, potrivit news.ro.

Lucica Moraru, soţia actorului, a vegheat sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului depus în foaierul Teatrului Naţional, unde au fost aduse mai multe coroane de flori şi au fost aprinse candele.

Imagini din spectacolele în care a jucat Marin Moraru au rulat pe un ecran amplasat în foaier, iar printre instituţiile care au depus coroane de flori s-au numărat Uniunea Cineaştilor din România, Guvernul şi Primăria Municipiului Bucureşti.

„Nici acum, când îl văd nu vred că a plecat. Nu pot să cred, pentru că, în primul rând, a plecat prea devreme”, a spus actorul Florin Zamfirescu. „Era un om discret, bolnav şi nu spunea, oricum, ne-a surprins prin dispariţie. Eu cred că i s-a şi scurtat viaţa. Nu face parte dintre oamenii care au plecat fericiţi, el doar a dăruit. Nu i s-a răspuns pe măsură. Nici ca pensie. E un om care a muncit până acum un an, dar parcă era învinovăţit că muncea. Aşa se poartă guvernanţii noştri cu noi”, a completat el.

Citeşte şi: Marin Moraru lăsase ţigările de 20 de ani, dar a murit de cancer la plămâni

Actorul, regizorul şi directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, a ţinut un scurt discurs, după o slujbă oficiată de un sobor de trei preoţi.

„Asistăm la un moment trist al unui mare actor comic. Comedia şi tragedia sunt cele două măşti ale teatrului. Pentru unii este imposibil să treacă de la una la cealaltă. Sunt genii ale artei noastre care ştiu cum să o facă. Simt că pot să o facă cu talent şi dăruire. Acesta a fost Marin Moraru”, a spus Ion Caramitru, care a adăugat: „Acum, echipa Take, Yanke şi Cadîr s-a refăcut”, refând referire la distribuţia „de aur” a spectacolului – Gheorghe Dinică, Radu Beligan şi Marin Moraru.

Actorul Eugen Cristea îl numeşte pe Marin Moraru o „călăuză” şi speră ca el să îl vegheze şi de sus, din cer.

„Dispare o lume, dispare un univers, o mare personalitate, dar dincolo de marea personalitate, dispare un om, scris cu majuscule. Un titan, un erou. Un exemplu demn de urmat. Eu am văzut întotdeauna în maestrul Marin Moraru un model. Mi-a fost şi sper să îmi fie în continuare de acolo, de sus, din cer, călăuză, în această meserie atât de grea şi atât de lipsită de satisfacţie, mai ales în aceşti ultimi, blestemaţi 27 de ani”, a afirmat Eugen Cristea.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe prin consilierul Sergiu Nistor, care a depus şi o coroană de flori la căpătâiul marelui actor.

„A plecat dintre noi un om dedicat pe deplin vocaţiei sale de actor, o prezenţă inconfundabilă pe scenă şi pe marile ecrane: Marin Moraru. El a câştigat admiraţia colegilor de breaslă şi a tinerilor pe care i-a îndrumat în profesia de actor. Şi-a încântat de fiecare dată publicul prin interpretări memorabile. Prin francheţea şi prin modestia sa, ca om şi actor, prin naturaleţea şi bucuria sa de a găsi în interpretările sale omul, Marin Moraru ne-a dăruit căldura şi speranţa libertăţii în anii grei ai cenzurii”, a fost mesajul de condioleanţe transmis de preşedinte.

Citeşte şi Marin Moraru, pentru ultima dată în Teatrul Naţional. Acuzaţii grave înainte de funeralii