O celebră actriţă rupe tăcerea: „Am fost violată la 16 ani. Am încercat să-l refuz, am plâns, am făcut tot ce am putut”

Tăvălugul dezvăluirilor legate de agresiunile sexuale aduce în atenţia publicului momente dramatice din viaţa aparent strălucitoare a marilor dive.

05 feb. 2018, 07:49

Actriţa americană Uma Thurman (47 de ani) a dezvăluit că a fost violată de un actor la vârsta de 16 ani și a detaliat numeroasele momente în care producătorul Harvey Weinstein a atacat-o şi a hărţuit-o sexual.

„A fost ca şi cum aş fi avut un liliac în cap. M-a trântit şi a încercat să se urce peste mine. A încercat să-şi dea pantalonii jos. A fost tot felul de lucruri neplăcute. Dar, de fapt, nu şi-a folosit toată forţa, pentru că mă putea dovedi. În acele momente eşti ca un animal care se zbate, ca o şopârlă. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a scăpa din acea situaţie”, a povestit Uma Thurman. A doua zi, actriţa susţine că a primit din partea lui Weinstein un buchet imens de trandafiri galbeni şi un bileţel pe care scria: „Ai instincte grozave.” 

Însă dezvăluirea cea mai dureroasă este că Uma Thurman a fost violată de un tânăr actor la vârsta de 16 ani.