ATENŢIE, şoferi! BANDĂ specială pentru AUTOBUZE, delimitată în centrul Capitalei FOTO

În centrul Capitalei s-a delimitat o bandă specială pentru autovehiculele RATB, astfel încât bucureştenii care folosesc transportul în comun să nu mai aştepte minute în şir în trafic. Cât de eficientă va fi noua bandă, rămâne de văzut.

24 sept. 2013, 12:46

Pe Splaiul Independenţei a fost delimitată o bandă specială pentru autobuzele RATB. Banda, delimitată cu stâlpişori, începe de la intersecţia cu Strada Şelari şi se termină la intersecţia cu Calea Victoriei, potrivit b365.ro.

Pentru început, un echipaj al Poliţiei Locale Bucureşti dirijează traficul auto în zonă astfel încât noua bandă delimitată special pentru autobuze să nu fie ocupată de ceilalţi participanţi la trafic.