O stewardesă a fost prinsă în timpul serviciului cu o alcoolemie de 8 ori mai mare decât limita

O stewardesă britanică a fost prinsă cu o alcoolemie de 8 ori mai mare decât limita admisă pentru personalul de zbor, în timpul serviciului, într-un avion plin cu turişti britanici care se întorceau din Emiratele Arabe Unite. Stewardesa a fost arestată şi concediată.

RomaniaTV.net
04 sept. 2012, 15:48

Stephanie Partington, în vârstă de 24 de ani, a pus astfel capăt carierei sale. Ea a recunoscut că băuse înainte de a se urca în avion. În urma probelor de sânge, s-a descoperit că tânăra stewardesă avea o alcoolemie de 8 ori mai mare decât limita admisă pentru personalul de zbor, conform regulamentului persoanlului de zbor, scrie Daily Mail.

Partington a fost arestată şi trimisă în faţa judecătorilor, unde şi-a recunoscut vina. Stewardesa a fost arestată imediat ce avionul a aterizat la Birmingham, după un zbor de 7 ore, din Dubai către Birmingham. Incidentul s-a petrecut pe 23 aprilie, iar acum stewardesa a fost chemată la tribunal pentru a le da explicaţii judecătorilor.

Procurorul de caz a prezentat rezultatele anchetei şi a relatat tot ce aflase despre cum s-au petrecut faptele, de la martori. Astfel, Partington se ocupa de pasagerii de la coada avionului în ziua respectivă. Când a ieşit pe culoar ca să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu, era foarte zgomotoasă şi incoerentă şi avea un echilibru precar.

Şeful stewarzilor şi-a dat seama despre ce este vorba şi a încercat să o potolească. I-a cerut să completeze un raport de zbor, dar mâna îi tremura şi scrisul ei era ilizibil. I-a raportat comandantului navei ceea ce credea că se întâmplă cu stewardesa, iar acesta a chemat poliţia pe aeroport, care a arestat-o după ce aeronava a aterizat în Birmingham.

Avocata stewardesei, Lois Cullen, a declarat în pledoaria pentru clienta sa că Partington se angajase de puţin timp la compania arabă şi se afla în Dubai, într-o zi de odihnă. Seara fusese la distracţie cu prietenii şi băuse până în zori.

În ziua respectivă însă, după-amiază primise un telefon de la companie, fiind întrebată dacă este disponibilă pentru a face de serviciu în cadrul zborului către Birmingham. Avocata lui Partington a spus că clientei sale i-a fost ruşine să refuze şi a răspuns că este disponibilă. „A vrut să facă impresie bună şi a spus că este disponibilă. De asemenea, tânăra stewardesă abia aştepta să ajungă în Marea Britanie, să îşi vadă părinţii şi prietenii pe care nu îi mai văzuse de mult timp.

Avocata a mai pus că stewardesa şi-a îndeplinit rezonabil îndatoririle în timpul acelei curse şi că, de fapt, unul dintre pasageri chiar o şi lăudase, spunând că serviciile ei au fost foarte bune şi că a fost grijulie şi atentă cu toţi pasagerii. Stewardesa a primit o amendă de 110 lire sterline.